Asa cum pomeneam in articolul despre Toscana, imediat dupa saptamana petrecuta acolo au urmat 6 zile (prima saptamana din Iulie) petrecute in zona Coastei Amalfi (sau Costiera Amalfitana, mai pe limbajul local). Motivatia am mentionat-o tot in articolul precedent: in anumite filme am fost impresionat de cateva secvente care au fost filmate intr-un decor "breathtaking" care mi-a ramas intiparit in memorie asa ca atunci cand am inceput sa calatoresc le-am luat serios in considerare. Astfel am vrut sa calc pe urmele Dianei Lane sau Marisei Tomei prin Positano si mai ales am vrut sa merg in Ravello, acolo unde Romy Schneider a interpretat-o pe printesa Elisabeta a Austriei in trilogia Sissi (1955-1957), probabil cea mai indragita productie a cinematografiei austriece. Bine, doar o foarte mica parte a fost turnata aici (cateva minute in partea a 3-a a trilogiei, atunci cand se presupune ca Sissi se refacea in Corfu sau Madeira, secventele erau de fapt filmate in Italia) insa si acele cateva minute au fost suficiente pentru a-mi starni curiozitatea... erau secvente filmate in 1957 intr-un decor parca ireal si eram curios daca asa ceva mai exista si in prezent (si anume unde). Dupa film am studiat si am gasit... era Villa Rufolo din Ravello, Campania, Italia. Astfel, peste cativa ani (adica in 2012) am pus cap la cap acest concediu "italian style" astfel incat in doua saptamani sa ma si relaxez, sa-mi incant atat ochiul cat si papilele gustative, insa sa si pasesc pe acolo pe unde au pasit cei care au facut cateva din filmele pe care le revad oricand cu placere. Astfel dupa o multe locatii interesante din Toscana a urmat probabil cea mai frumoasa regiune de coasta a Europei (sigur cea mai frumoasa a Italiei) care - foarte convenabil pentru mine - gazduia si Positano si Ravello.  

Baza a fost Sorrento (unde si aici s-au turnat niste filme, dar nu mai pomenesc sa nu-i plictisesc pe non-cinefili) si de acolo am putut vizita tot ce am dorit. Pana in Sorrento am ajuns cu trenul din Florenta pana in Napoli si in gara din Napoli am schimbat trenul cu acel tren de coasta (Circumvesuviana - http://www.eavsrl.it/web/it/content/orario-ferroviario) care circula pana in Sorrento (face cam 60-70 min, are destule opriri si nu se ridica nici pe departe la standarde inalte de comfort...).

La finalul vacantei am luat un transfer de la hotel direct la aeroportul din Napoli si de acolo zborul spre casa cu WizzAir...

Asadar, ajungeti cu avion sau tren in Napoli, iar din gara luati trenuletul de coasta (de undeva de la subsol, ca un fel de metrou) si calatoria nu va fi cea mai selecta, asa cum nici gara din Sorrento nu va deborda de eleganta mai ales daca veti fi intampinati de colorati asa cum am fost noi...

Insa odata ce treceti de faza asta lucrurile se vor schimba radical. Sorrento a fost mult mai frumos decat mai asteptam. Eu initial l-am considerat doar o simpla baza de plecare catre celalalte destinatii (si este o baza buna, fiindca ai autobuz catre Positano, Amalfi si Ravello, ai ferry catre Capri si acces usor si direct cu trenul de coasta catre Napoli sau Pompei). In afara locatiei strategice in Sorrento mai gasesti si cazari ceva mai decente la pret decat in Capri sau Positano (Ravello nici nu intra in discutie, nici nu apucam sa ne gandim la pret fiindca din cauza locatiei este aproape imposibil sa pleci de acolo zilnic si sa vizitezi restual coastei). Bine, mai ieftin de atat poti gasi cazare in Napoli, insa nu ma pot imagina in fiecare zi facand cate 60-70 min dus si tot atat intors doar ca sa ajung in Sorrento (si de aici alte 2 ore cu autobuzul pana in Amalfi/Ravelo, sau 1 ora pana in Positano, sau tot cam atat pana in Capri). In plus, cand am trecut cu trenuletul ala prin Napoli (plus ce am mai studiat inainte) m-am convins ca Napoli nu e totusi un oras in care vreau sa stau o saptamana, nu are nici o legatura cu frumusetea din Coasta Amalfi si nu prea mai are nici o legatura nici cu ceea ce era el candva si cu rezonanta numelui ("vedi Napoli e poi muori"). Totusi, de curiozitate se poate rupe o jumatate de zi si dat o fuga din Sorrento pana in Napoli si vazut punctele esentiale (eu nu am facut asta, dar planific sa o fac data viitoare fiindca in mod sigur candva in viata asta voi reveni aici pe coasta).

Revenind la Sorrento, dupa cum spuneam am fost surprins de frumusetea lui, in special de abundenta vegetatiei luxuriante nu doar din curtile hotelurilor de lux ci si la numeroase terase, restaurante, si chiar si prin oras... Inca din prima seara am iesit sa mancam si complet intamplator am nimerit intr-un loc (intrarea era ca intr-un hotel/restaurant, dar apoi se iesea intr-un fel de terasa - curte interioara imensa) in care aveai senzatia ca stai la masa intr-o gradina, erau lamai la tot pasul, atat printre mese (lamai copacei) cat si deasupra (lamai frunze si fructe, o specie cataratoare) asa cum pe la noi pe la curtile bunicilor vedem cate o "streasina" din vita de vie cataratoare, cu struguri atarnand - aici era la fel insa in loc de struguri atarnau lamaile... Fiind seara lumina era difuzica iar muzica relaxanta de pe fundal chiar transformau locul ala in ceva cu adevarat special... Iar preturile din meniu nu au fost chiar exorbitante, ba pe aloculuri se merita mai mult decat la alte terase... Pacat ca nu am retinut numele (atat stiu ca patronajul este acelasi ca al hotelului "Grand Hotel La Favorita" - care e cam la 200 metri distanta, si care arata mult mai luxos si mai scump decat restaurantul de care am pomenit).

...

 

Si apropos de lamai, veti observa inca de pe drum, din tren, ca lamaile sunt la mare cinste in Sorrento.  Veti vedea livezi intregi de lamai (frumos protejate deasupra cu plasa impotriva... pasarilor probabil) iar in Sorrento, la orice colt de strada si la orice taraba sau butic de suveniruri veti vedea la vanzare o intreaga variatate de sticle de Limoncello. In intreaga zona Amalfitana veti observa ca limoncello este bautura de baza, cu distinctie in Sorrento si Capri.

In afara de lamai si terase cu lamai Sorrento mai ofera si o frumoasa priveliste catre Vesuvius plus o gramada de stradute vechi si inguste pline cu optiuni (mancare, shopping, suveniruri). La capitolul plaja acesta nu este cel mai fericit loc pentru asa ceva, ca si optiuni avem cateva pontoane care au pe ele  sezlonguri si umbrele la niste preturi destul de piperate. Nu am mers acolo pentru plaja, insa din cauza oboselii acumulate am decis sa raman intr-o zi sa ma odihnesc, asa ca am mers la plaja si am studiat oferta celor 3-4 "provideri" care au monopol acolo si pretul pentru 2 sezlonguri cu umbrela sarea bine de 30 de euro, astfel incat in final am decis sa dau 50 euro pe o chestie ce mie mi s-a parut cea mai confortabila de acolo, un fel de pat king size asezat pe capatul unui ponton, cu baldachin si acoperis tractabil astfel incat am putut lenevi toata ziua fara pericole din partea soarelui puternic. Apa in schimb era super OK, curata plus temperatura si adancimea potrivita.

Cazarea in Sorrento am avut-o la Hotel Sorrento City (http://sorrentocity.com) gasit pe Booking.com, a fost o alegere buna, raportul pret/calitate/locatie a fost cat se poate de decent (la 100 euro/noapte/dubla am stat la 2-3 min de centru Sorrento si tot la 2-3 min in sensul opus de gara si autogara (util pt a vedea coasta). Bineinteles camera a fost foarte mica, insa ne asteptam la asta, nu are cum sa fie totul perfect 100 EU/noapte intr-o zona ca aceea in care hotelurile de lux cu oaspeti pe masura cam abunda...

Apropos de astfel de hoteluri de lux... in prima dimineata am iesit la o plimbare catre centru si dupa cativa pasi, pe stanga zaresc o gradina superba... asa ca intram... am trecut printr-o poarta larg deschisa cu un portar care ne-a salutat respectuos, dupa care am inaintat si ne-am bucurat ochii cu asa flori si vegetatie... facem noi si cateva poze... si abia cand ajung in zona unei piscine, in fata careia era o tablie cu "For guests only" mi-am dat seama ca e posibil sa fim in incinta unui hotel... Cand am iesit de acolo ne-am dat seama... era curtea hotelului Excelsior (Grand Hotel Excelsior Vittoria). Cu gandul ca poate vreodata o sa facem si noi o excentricitate de 2-3 zile m-am uitat pe Booking sa vad tarifele la acest hotel... insa m-am cam intristat cand am vazut preturile... am renuntat la idee... 

 

Insa apropos de excentricitati... stand noi asa in parculetul din Sorrento cu vedere la Vesuvius am observat pe partea stanga o terasa splendida din care suna usor o muzica live la pian. Era terasa restaurantului hotelului Bellevue Syrene (alt hotel din ala de care nu prea te atingi), insa o cina pe terasa aia nu mi s-a parut ceva imposibil, asa ca am facut rezervare pentru seara urmatoare. Deci a 2-a zi, pe seara, ne-am imbracat frumos si am avut partea de cea mai romantica cina din viata noastra, cu un soare care a apus in mare fix in fata noastra, cu vedere la Vesuviu, cu chelneri scortzosi, cu pianistul la 2-3 pasi de noi, cu feluri din alea de mancare de nu le gaseai prin farfurie, insa odata ce localizai partea comestibila a ansamblului aveai parte de ceva care chiar iti incanta papilele... per total s-a meritat experienta (care a costat parca ceva in genul 140-150 EU, deci nu chiar o avere, mai ales avand in vedere ca nu e ceva ce faci in fiecare zi).

 

Si cam atat despre Sorrento, voi vorbi acum despre micile excursii pe care le-am facut cat am fost acolo, in Capri, Positano, Ravello si Amalfi (in ordinea asta).

Incepem cu Capri... singura varianta de a ajunge acolo este cu (fast) ferry insa cu un pret care m-a intristat prima daca cand l-am aflat (ceva gen 80-90 EUR/pers pt dus-intors). Drumul a durat parca 20-30 minute si odata ajunsi in portul din Capri (Grand Marina) am cautat sa cumpar bilet pt telecabina care ma va urca pe stanca, in centrul orasului Capri (adica cel mai mare dintre cele 2 orase ale insulei, celalalt fiind Anacapri). Odata ajuns in centrul Capri poti colinda de aiurea pe stradutele lor inguste, poti admira hotelurile si mai si... te vei distra cand vei observa mijloacele lor de transport (un fel de carucioare electrice ce se plimba pe toatuarele alea) si te poti indrepta spre Marina Piccola catre care vei cobori prin Via Krupp. Pe drum te vei opri si vei admira Giardini di Augusto si peisajul de aici si vei observa cat e de frumoasa aceasta Via Krupp, insa si ce efort fizic presupune (eu de exemplu m-am razgandit, era si foarte cald si vroiam sa ajung si in Anacapri, asa ca am renuntat si nu am mai coborat).  

 

Intors in centrul Capri am cautat locul de unde sa iau ceva catre Anacapri unde vroiam neaparat sa vizitez Villa San Michele. Ajuns in punctul de plecare al taxiurilor si autobuzelor m-am distrat iar copios cand am vazut cum arata autobuzele lor (niste dubite galbene in care abia daca se pot inghesui 15 pasageri), insa e firesc sa fie asa fiindca drumul pana in Anacapri a fost  foarte incitant, in sensul ca mi s-a parut cel mai ingust drum la o altitudine considerabila... Ajunsi in Anacapri am cautat drumul catre Villa San Michele care s-a meritat din plin. Am stat vreo 2-3 ore acolo, sunt chestii de vazut si in interior, si in gradina si, bineinteles, peisajele senzationale sunt deja implicite... Odata iesiti de acolo am renuntat la ce mai aveam in plan, adica sa luam telescaunul pana in varful muntelui din zona (cel mai inalt punct din insula) fiindca se lasase o ceata deasa si nu se mai vedea nimic. Inghesuiti ca sardelele ne-am intors cu acel mini-mini-microbus pana in Capri, iar drumul inapoi catre Grand Marina nu a mai fost cu telecabina fiindca am avut suficient timp pana sa plece ferry-ul si am folosit cealalta varianta, adica pe jos pe un traseu prin de indicatoare in acest sens.

Pentru Positano ne-am trezit dimineata si la ora 8:25 eram in asa zisa autogara (adica o straduta cu 2-3 autobuze parcate, numai bine pentru a nu strica farmecul zonei) si am luat autobuzul de 8:30. Frecventa lor este OK, daca nu ma insel cam la 30 min pleaca cate unul. Conditiile sunt foarte decente, autocarele sunt mari, au AC iar pretul e destul de OK, noi ne-am facut fiecare cate un abonament de 3 zile ce ne permitea transport nelimitat cu autobulele pe coasta.

In drumul catre Positano (care dureaza aproximativ 1 ora) pe mine m-au impresionat (din punct de vedere tehnic) cel putin 2 aspecte: pe de o parte maiestria inginerilor si constructurilor italieni care au construit acea infrastructura in asa stanca salbatica si pe de alta parte dibacia uneori formidabila a soferilor acestor autocare. Nu de putine ori autocarul ba zgaraia stanca cu oglinda soferului, ba uitandu-te pe geam aveai senzatia ca zbori sau plutesti deasupra apei, de la roata masinii si pana la marginea prapastiei erau doar cativa centrimetri pe care nu ii puteai percepe cu privirea de la inaltimea scaunului.

Nu tot drumul de la Sorrento la Positano este senzational, prima jumatate nu-i asa palpitanta, insa cu cat te apropii de Positano cu atat adrenalina creste, mai ales daca ai norocul (cum am avut noi) sa stai pe prima bancheta si sa vezi tot spectacolul prin parbrizul si prin ochii soferului. Orice manevra parea o provocare... orice masina ce venea din sens opus era un obstacol, orice pasager de pe "carosabil" trebuia evitat intrand bine pe contrasens si orice curba era insotita de claxoane pentru a atentiona pe cei din sensul opus care inca nu se vedeau de dupa stanca...

 

Apropos de acest traseu, si de toata coasta in general, exista o recomandare prin care ar fi bine sa nu faci pe soferul pe acolo. O masina inchiriata acolo (sau cea proprie) iti poate da mari batai de cap (se cunosteau de la o posta soferii care nu apartineau locului, franau cu 20 metri inaintea autobuzului, bagau marsarier, se lipeau de stanca si apoi se faceau mici si cuminti asteptand sa treaca monstrul pe langa ei fara sa-i atinga). Insa in acelasi timp o masina inchiriata acolo iti poate da la volan niste senzatii pe care eu nu am cum sa le descriu aici, insa care probabil nu se pot compara cu nimic altceva. So... it's your choice... confort sau adrenalina la maxim.

Odata ajunsi in Positano (e bine sa coborati la a 2-a statie a orasului, nu la prima fiindca ar fi mai mult de mers pe jos) nu aveti cum sa nu admirati frumusetea locului, romantismul constructiilor care parca nu se mai termina, una peste alta parca se ridica la cer... De multe ori la fata locului m-am intrebat de ce oare au insistat localnicii cu asa multe locuine una peste alta in perimetru asa de mic... de ce oare toti vroiau sa locuiasca acolo, fiindca la urma urmei nu mi s-a parut cine stie ce punct strategic, nu este la intersectie de drumuri, nu e cine stie ce port (abia daca e loc de 2 barci, pe cand cativa kilometri mai incolo, in Amalfi  - care candva a fost si republica - exista un port destul de maricel) iar plaja nici ea nu promitea nimic... destul de micuta, ingusta, pietricele...  Probabil daca as cauta as gasi motivul, insa prefer sa nu fac asta, prefer sa nu stiu de ce, parca are mai mult farmec asa, sa ramana un mister... Oare si-au dat seama italienii aia ca daca construiesc asa ca nebunii, in stanca, unii peste altii, locul va deveni asa frumos si puzderie de turisti se vor perinda pe acolo zeci sau sute de ani mai tarziu? Cine stie...

Coborand deci la a 2-a statie din Positano (nu la prima, care e cea de la intrare in oras) si facand cativa pasi in fata ochilor se va asterne ceva in genul asta:

 

Pentru Positano nu sunt cine stie ce ponturi in ceea ce priveste obiectivele de vizitat... tot oraselul in sine e un obiectiv. Am coborat la plaja, m-am balacit putin, apoi am luat masa la o terasa cu vedere (cum altfel decat) superba si apoi plimbari pe stardute, si pe strada principala pana in capatul celalalt, din care privesti in directia opusa fata de atunci cand ai coborat din autocar:

 

Odata terminat cu Positano am ales sa ma intorc in Sorrento, alegand astfel sa nu fac ca majoritatea turistilor, adica sa continui catre Amalfi. Motivul? Pai era deja ora 15:00, si numai drumul catre Amalfi mai dureaza inca 1 ora (desi sunt numai vreo 15 km parca) si oricum mai aveam zile de stat pe acolo, asa ca am lasat Amalfi si cu Ravello pentru ziua urmatoare. Asa dar in ziua urmatoare in am urcat in autocar tot asa pe la 8:30 si 2 ore mai tarziu am coborat in oraselul Amalfi.

Odata ajuns in Amalfi nu am pierdut timpul si am cautat imediat varianta de transport catre Ravello care era de fapt locul unde vroiam cu adevarat sa ajung (Amalfi nu a fost un scop, insa daca tot a trebui sa cobor acolo si sa schimb masina l-am si vizitat un pic dupa ce m-am intors din Ravello). Asadar odata ce ajungeti in Amalfi, din acelasi punct (autogara, mult mai adevarata decat cea din Sorrento) cautati si autobuzul care va face 30 min pana la Ravello. Nu mai are sens sa incerc sa enumar epitetele ce ar descrie drumul de la Amalfi la Ravello (care se afla la vreo 300 metri deasupra lui Amalfi). Ravello nu cred ca aiba mai mult de 2000-3000 locuitori ce traiesc pe o suprafata usor de parcurs la pas in mai putin de 1 ora. Insa nu oraselul in sine am planificat eu sa vizitez ci am vrut sa vad cu ochii mei peisajele de pe domeniul vilei Rufolo. Asadar, autobuzul va lasa la poarta orasului (care este pietonal), de aici in 5 min ajungeti in piata centrala unde veti gasi imediat indicatoare atat catre Villa Rufolo cat si catre Villa Cimbrone.

Villa Rufolo a fost exact asa cum m-am asteptat, sau mai precis gradinile ei, ca despre vila in sine, desi am trecut prin ea, nu am retinut nimic... Insa gradinile au meritat tot efortul, florile, toata vegetaria si panorama catre mare (si celalalte orasele de pe coasta) le recomand oricui, parca degeaba ajungi in partea aia a Italiei daca nu urci si pana la Ravello, si de acolo la Villa Rufolo. Si daca mai prinzi si timpul insorit...  

Ce m-a indispus oarecum a fost faptul ca nu am profitat 100% de aceste gradini din cauza unei scene destul de mari montate in mijlocul lor, scena festivalului de la Ravello care urma sa inceapa in cateva zile. Imi imaginez senzatia inedita a spectatorilor festivalului, insa pe turistul din mine l-a cam suparat chestia asta... Chiar si asa frumusetea nu a fost diluata prea mult, iar pozele facute acolo sunt printre preferatele mele (una dintre ele este cea fix de la inceputul articolului). Alta:

 

Si cum oricat ti-ar place Villa Rufolo nu prea ai cum sa stai mai mult de 2-3 ore, ne-a mai ramas timp de plimbare (pana la ultimul autobuz inapoi catre Amalfi, care era pe la 17:30 - din cauza unei greve, in mod normal cred ca sunt mai multe, pana mai tarziu) am zis sa mai bantuim pe acolo pe stradutele alea, mai precis sa ne indreptam catre Villa Cimbrone pe care, ce-i drept, nu o stiam din nici un film, insa gasisem pe Google Earth poze interesante facute de acolo si am zis ca e rostul sa dam si noi o tura...

Nu mai stiu cat au costat biletele de intrare nici la Rofolo, nici la Cimbrone, insa nu-mi amintesc sa fi fost o suma care sa ma supere. Ce-mi amintesc in schimb este ca imi parea rau ca se apropie ora 17:30 si eu as mai fi stat in Cimbrone (pentru care nu am avut la dispozitie decat 1 ora). Sincer, merg petrecute acolo cam 2 ore, poate si mai bine. Gradinile sunt mult mai mari, domeniul este mult mai larg (nu asa cochet ca la Rufolo, dar frumos oricum) si undeva la capatul gradinilor am trecut pe sub o poarta si am intrat pe o terasa si la propriu mi s-au inmuiat picioarele si am inceput sa tremur putin (eu am si un pic de frica de inaltime, iar aici senzatia de inaltime a fost mai puternica decat oricunde, fiindca era o balustrada si apoi gata, nimic in jos cateva sute de metri...). Bineinteles terasa era foarte frumos decorata cu statuiete - busturi albe.

 

Asadar, dupa ce am terminat cu Ravello am coborat inapoi in Amalfi. Autobuzele catre Sorrento inca mai circulau pana tarziu, asa ca desi era usor trecut de ora 18, tot mai era suficient timp si de o plimbare prin acest orasel. Nu ca m-ar fi dezamagit cu ceva - Amalfi are si el farmecul lui - insa dupa Positano si Ravello (si dupa cateva zile in Sorrento), Amalfi nu prea reuseste sa mai smulga nici un "Wow" de la tine. Chiar si asa, o inghetata, o plimbare pe stradute si cateva poze pe faleza au fost cat se poate de bine savurate. Iar pe faleza a fost chiar placut fiindca soarele (care se pregatea sa apuna) isi concentra ultimele raze de pe coama dealurilor catre luciul apei:

 

Cam astea au fost (descrise cu talent literar de programator) cateva dintre ideile si amintirile acestui concediu in poate cea mai frumoasa zona a Italiei. Nu e cel mai usor de ajuns acolo (dar nici teribil de complicat) cum nu este nici cel mai ieftin concediu, insa in mod sigur macar odata in viata pe aici ar trebui sa treaca toti iubitorii de frumos, de gradini, de peisaje, de mare si de munte...

Si, ca de obicei, cateva fotografii... https://www.facebook.com/media/set/?set=a.203937479751479.68908.100004056847573&type=3&l=ac3764bded

 

Booking.com

 

 

No feedback yet