25 octombrie - 3 decembrie 2013, Bucureşti, Casa Academiei: Asociaţia Identitate Culturală Contemporană (AICC), īn parteneriat cu Academia Romānă, organizează expoziţia lucrărilor de artă inspirate de Columna lui Traian. Vernisajul va avea loc pe 25 octombrie 2013, la orele 17.00. Pe toată durata expoziţiei, AICC va organiza săptămānal la Casa Academiei seri culturale tematice dedicate evenimentului.

 

Aniversarea a 1900 de ani de la ridicarea Columnei īn Forul lui Traian (113 d.Hr.) īn capitala Imperiului Roman prilejuieşte organizarea Expoziţiei "Columna lui Traian īn arta contemporană". Aceasta reuneşte lucrări de artă plastică inspirate de celebrul monument, aparţinānd artiştilor romāni contemporani. Lucrările au fost atent selecţionate cu sprijinul partenerilor AICC - Academia Romānă, Uniunea Artiştilor Plastici din Romānia şi Universitatea Naţională de Arte Bucureşti.

Expoziţia a fost anunţată pe 24 mai 2013, īn cadrul galei aniversare dedicate īmplinirii a 1900 de ani de la ridicarea Columnei lui Traian, eveniment organizat de AICC la ArCub (Bucureşti).  Această gală a cuprins o conferinţă susţinută de cercetătorul Leonard Velcescu, proiectarea unor filme documentare şi un recital de pian.

 

Vernisajul:

Invitat special al vernisajului care va avea loc īn 25 octombrie, īncepānd cu orele 17.00, este pictorul Viorel Mărginean, membru de onoare al Academiei Romāne, care va participa şi īn calitate de expozant. Vor prezenta alocuțiuni: dr. Petru Lucaci - artist plastic, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din Romānia; Dinu Săraru - scriitor; Corneliu Ostahie - scriitor și critic de artă; dr. Leonard Velcescu - cercetator īn Istoria artei și Florin Pārlea - președinte executiv AICC.

 

...

 

Columna lui Traian:

Este unul dintre cele mai importante monumente ale Antichităţii europene şi un izvor de o mare īnsemnătate pentru cunoaşterea istoriei Romāniei. Construit de arhitectul Apolodor din Damasc, din ordinul īmpăratului Traian, monumentul reprezintă o preţioasă cronică vizuală a războaielor daco romane (101-102 şi 105-106 d.Hr.). Columna a inspirat şi ridicarea a numeroase alte monumente comemorative celebre, precum Columna Vendōme din Paris, Coloana lui Nelson din Londra sau Monumentul Washinton din Baltimore (SUA).

Dincolo de conotaţiile sale istorice, Columna a reprezentat un reper artistic care a inspirat, de-a lungul secolelor, nume importante ale culturii universale, precum Michelangelo Buonarroti, Raffaello Sanzio sau Peter Paul Rubens.

Mai puţin ştiut este faptul că monumentul continuă să inspire mediul artistic şi astăzi, la 1900 de ani de cānd a fost ridicat.

"Importanţa Columnei lui Traian īn contextul cultural romānesc este indiscutabilă. Aşa cum istoricul şi arheologul au un rol determinant pentru cunoaşterea şi cercetarea culturii Romāniei, aşa şi artistul, prin opera sa, are rolul de a susţine şi promova cultura. Această expozitie dedicată aniversării Columnei este de importanţă artistică şi educativă deopotrivă. Astfel, prin operele artiştilor, acest monument de excepţie este integrat īn contextul societăţii noastre actuale, fiind de o foarte mare īnsemnătate pentru cultura, identitatea şi imaginea Romāniei īn lume." (dr. Leonard Velcescu, Preşedinte de onoare al AICC).

 

Proiecte ale Asociaţiei Identitate Culturală Contemporană:

 

AICC este o organizaţie nonguvernamentală care dezvoltă proiecte culturale de interes naţional menite să nască dezbateri cu privire la importanţa unei identităţi naţionale īntr-o lume multiculturală.

Principalele proiecte dezvoltate de AICC pānă īn prezent sunt:

- portalul Romanian Letters (http://romanianletters.ro), care popularizează informaţii despre Romānia,

- emisiunea săptămānală Romanian Letters, difuzată de Activ eFeM, şi

- website-ul Statui de daci (http://statuidedaci.ro/ro/), care aduce īn atenţia publicului larg statuile de daci realizate de artişti antici romani īn timpul domniei lui Traian. La īnceputul acestui an, pentru a marca aniversarea a 1900 de ani de la inaugurarea Columnei, AICC a lansat şi portalul http://www.columnaluitraian.ro.

 

Informaţii utile:

Expoziţia "Columna lui Traian īn arta contemporană" este deschisă īn perioada 25 octombrie - 3 decembrie 2013, de luni pānă sāmbătă īntre orele 10-18. Intrarea este liberă.

Adresă: Casa Academiei, Calea 13 Septembrie nr. 13, sector 5, București - intrarea din Calea Rahovei, Aripa Est, parter 2, hol D.

Vernisajul va avea loc īn data de 25 octombrie 2013, la orele 17.00.

No feedback yet

Leave a comment


Your email address will not be revealed on this site.
(Line breaks become <br />)
(For my next comment on this site)
(Allow users to contact me through a message form -- Your email will not be revealed!)