Numita adesea Mocanita de pe Valea VaseruluiCalea Ferata Forestiera din Viseu de Sus, situata chiar in nordul Romaniei, la granita cu Ucraina, reprezinta o bogatie atat din punct de vedere tehnic, cat si cultural.
Pe traseul caii ferate circula pana astazi, pe langa locomotive Diesel si locomotive cu abur, alimentate cu lemn. Prin acest lucru, Mocanita de pe Valea Vaserului devine cunoscuta in intreaga lume ca fiind ultima cale ferata forestiera activa, pe care circula locomotive cu abur.

Calea ferata ingusta (ecartament de 760 mm) trece printr-o vale de o salbaticie fermecatoare, de-a lungul raului Vaser, traversand poduri si sfredelind tunele. Strabate o zona impadurita enorma, unde nu exista drumuri de acces sau asezari omenesti si unde animalele salbatice sunt la ele acasa. Exploatarea resurselor de lemn de pe Valea Vaserului a inceput in secolul al XVIII-lea, sub dominatia austro-ungara. Colonistii vorbitori de limba germana au patruns primii in padurile virgine si cu ajutorul plutaritului au adus lemnul taiat la gaterele din Viseu de Sus.

 

...

 

In 1932 s-a inceput constructia la Calea Ferata Forestiera, care in comparatie cu plutaritul insemna un enorm progres tehnic.
Caile ferate forestiere s-au raspandit in acea vreme in toata Europa, in special in zona carpatica. Principiul de functionare era simplu-urmand cursul raului, a fost necesara o raza ingusta a curbelor (acest lucru permitea doar un ecartament ingust); la urcare Mocanita transporta doar vagoanele cu muncitori si vagoane goale pentru busteni, insa la coborare acestea erau pline cu lemn si practic locomotiva era impinsa pe sine de greutatea trenului pana la fabrica de prelucrare a lemnului.

O data cu dezvoltarea transportului rutier din anii 1950-1960, caile ferate forestiere din Europa au disparut progresiv.
In Romania insa, acestea s-au mentinut destul de mult, datorita dezvoltarii economice lente.


In 1970 in Romania mai existau peste 3600 km de cale ferata forestiera si in anul 1986 inca se mai fabricau noi locomotive cu abur.
La sfarsitul anilor 1980, in tara erau practicabile peste 15 cai ferate forestiere, cu o infrastructura de peste 1000 km.
Singura cale ferata forestiera care astazi mai functioneaza esteMocanita de pe Valea Vaserului - toate celelalte au fost scoase din functiune. Pentru ca locomotivele cu abur sa poata fi pastrate pentru activitatea turistica cat mai mult timp, trenurile de productie folosesc predominant locomotive Diesel.
Spre bucuria numerosilor vizitatori, traditia in Viseu de Sus isi continua drumul. Din luna mai pana in luna octombrie, circula regulat trenuri cu abur pentru turisti, de mai multe ori pe saptamana pana la statia Paltin si inapoi.

Un articol de George Vasiliu

Sursa: ghidturciagrecia.ro

 

Booking.com

 

 

No feedback yet