2012-2013 - Comunicarea este prezentată în contextul aniversării a 1900 DE ANI DE LA INAUGURAREA FORULUI (112 d.Hr.) ŞI A COLUMNEI (113 d.Hr.) LUI TRAIAN, LA ROMA, ŞI 1925 DE ANI DE LA ÎNCEPUTUL DOMNIEI REGELUI-EROU AL DACIEI, DECEBAL, LA SARMIZEGETUSA (anul 87 d.Hr.)

 

Aceste studii despre arta statuară a Geto-Dacilor, din Forul lui Traian (Roma), reprezintă o suită de comunicări şi articole începute cu ani în urmă. Mai precizez că aceste cercetări au fost publicate sub formă de articole în diferite publicaţii de specialitate, precum şi sub forma de carte apărută în limba română (în anul 2008) şi în limba franceză (în 2010)[1].

 

O prezentare introductivă de ansamblu : După cum se cunoaşte Romanii au reprezentat în arta sculpturală popoarele de la Nord de Dunăre printre care şi pe Geto-Daci, mă refer, în primul rînd, la basoreliefurile Columnei lui Traian (la Roma), monument inaugurat în Forul lui Traian la 12 mai 113 d.Hr. Dar, reprezentări de Geto-Daci nu au fost executate numai în basorelief ci şi în ronde-bosse, statui de mari proporţii, depăşind dimensiunile naturale, variind de la 2,17 m, 2,20 m, 2,25 m, 2,34 m, 2,39 m, 2,44 m, 2,60 m, 3,00 m, ajungînd pînă la dimensiuni impresionante de 3,15-3,24 m. Aceste statui monumentale (fig.1) au fost realizate de artiştii romani în timpul domniei împăratului Traian (98-117 d.Hr.) pentru Forul acestuia, după cuceririle făcute în Dacia în 106 d.Hr. Precizez, Forul lui Traian, construit în 6 ani de vestitul arhitect Apolodor din Damasc[2], a fost inaugurat în anul 112 d.Hr.

 

Fig. 1 a-f. Statui monumentale de Geto-Daci : a) Roma, Colecţia Torlonia ; b) Florenţa, Muzeul Pitti ; c) Napoli, Muzeul Naţional ; d) Roma, Colecţia Ludovisi ; e) Roma, Muzeul Vaticanului ; f) Paris, Muzeul Luvru ; b-c, e-f : fotografiile autorului.

 

...

 

Informaţii mai detaliate despre aceste sculpturi

Descoperirile arheologice efectuate în Forul lui Traian (Roma) au pus în evidenţă, pentru acest vast complex arhitectural au fost realizate două serii de statui de Geto-Daci, ca dimensiuni, care aveau un loc bine stabilit in perimetrul acestui For, la înălţime, ca false cariatide, care erau situate la nivelul aticelor porticurilor curţii interioare a Forului lui Traian, deasupra fiecărei coloane de susţinere a galeriilor acestor porticuri, şi la nivelul faţadei exterioare (partea sudică) de la Basilica Ulpia, şi care aveau dimensiunile de 2,68 m (pentru cele de la nivelul porticurilor pomenite mai sus) şi de 3,084 m (pentru faţada părţii de sud a cladirii Basilica Ulpia). Cu aproximaţie, numărul acestor statui monumentale de Geto-Daci poate fi estimat cam în jur de o 100 de statui : aproximativ 18 statui la nivelul faţadei sudice a clădirii Basilica Ulpia ; aticul porticului nord-est (faţada int.) : 25 statui de Daci + încă 2 statui la unghiurile zidurilor de întâlnire, egal 27 ; galeria tripartită sud-est (faţada int.) : 20 de statui la nivelul aticului spre curtea interioară ; aticul porticului sud-vest (faţada interioară) : 25 statui de Daci + încă 2 statui la unghiuri, egal 27 de statui (fig. 2), precum şi cele care au făcut parte din « Porticus Purpuretica » (a se vedea în continuare).

 

Fig. 2. Reconstituirea Forului lui Traian : faţada părţii de sud de la Basilica Ulpia şi latura de nord-est a porticului Forului (James E. Packer, The Forum of Trajan in Rome. A Study of the Monuments in Brief,University ofCalifornia Press, 2001).

 

În afară de aceste două serii de sculpturi menţionate mai sus au mai fost realizate şi alte statui de Geto-Daci pentru acest For : pentru intrarea monumentală[3] (fig. 3), pentru Porticus Purpuretica, ansamblu arhitectural situat în acest For, neidentificat încă în ziua de azi ; pentru acest portic au fost realizate o serie de statui de Daci în porfir roşu-vişiniu şi marmură albă, iar câteva dintre ele s-au conservat pâna în zilele noastre, şi se află păstrate la Muzeul Luvru (Paris), în parcul Giardino di Boboli, la Florenţa (fig. 4), şi la Muzeul Laboratorio delle pietre dure (Florenţa). Desigur, se poate presupune că din acest numar de statui ar fi putut să fie plasate şi în alte părţi ale Forului lui Traian, cum ar fi de exemplu, în spaţiul nişelor, între coloanele intrării monumentale, cum se poate remarca pe monedele romane (fig. 3), ori în nişele porticurilor, sau în alte amplasamente din acest For.

 

 Fig. 3. Intrarea monumentală a Forului lui Traian reprezentată pe o monedă antică, perioada lui Traian (98-117 d.Hr.) ; după Harald Küthmann şi Bernhard Overbeck, Bauten Roms auf Münzen und Medaillen, Verlag Egon Beckenbauer, München, 1973, imagine reprezentată pe copertă.

 

Fig. 4 a-c. Sculpturi de Geto-Daci, în porfir roşu-vişiniu şi marmură albă : a) Paris, Muzeul Luvru, inv. MA 1385 ; b) Paris, Muzeul Luvru, inv. MA 1381 ; c) Florenţa, Parcul Palatului Pitti : Giardino di Boboli ; a-c : fotografiile autorului.

 

Această galerie de porfir, menţionată în Antichitate[4], se presupune că ar fi existat, la Nord-Vest, în zona Columnei şi a celor două biblioteci, nedemonstrat până în ziua de azi din punct de vedere arheologic. Cum am menţionat mai sus, la acest număr de statui de Geto-Daci rezultat în Forul lui Traian, se pot adăuga cele 5, sau 7 (vezi nota 5) statui de Geto-Daci din porfir roşu-vişiniu, găsite până în ziua de azi, care ar proveni tot din Forul lui Traian, din Porticus Purpuretica. Câte statui de Daco-Geţi ar fi făcut parte în totalitate din acest portic din porfir roşu nu se ştie, şi probabil că nu se va şti niciodată ; la această sumă se ia în consideraţie numărul existent de statui de Geto-Daci din porfir roşu-vişiniu, care au fost descoperite până în prezent. La acest total ar trebui adăugate şi reprezentările de Geto-Daci din porfir roşu-vişiniu care, se presupune, făceau parte din Porticus Purpuretica - Forul lui Traian ; din numărul iniţial necunoscut de statui de Geto-Daci din porfir roşu-vişiniu au mai rămas 5 : cum am menţionat mai sus, două se află la Muzeul Luvru iar celelalte trei se află la Florenţa (două în parcul Boboli iar cea de a treia la Muzeul Laboratorio delle pietre dure). La aceste statui din porfir roşu trebuie menţionate încă două statui de Geto-Daci, pierdute sau neindentificate : fragmentul statuii de Geto-Dac din porfir roşu-vişiniu de la Laboratorio delle pietre dure împreună cu un altul foarte asemănător se găseau la un moment dat cu « Lupoaica » de la Galeria Uffizi, într-o rezervă, printre materiale brute, în vederea de a fi reutilizate, iar un alt exemplar (fragment ?) de statuie de Geto-Dac, tot din porfir roşu, se pare că a făcut parte din colecţia unui comerciant de antichitaţi, pierzându-i-se urma[5].

 

Fig. 5. Cap de Geto-Dac, marmură albă, sculptat în perioada domniei lui Traian (98-117 d.Hr.). Personajul poartă căciula geto-dacică. Sculptura este păstrată în rezervele Porticus Octaviae, Fornici del teatro del Marcello, la Roma ; foto. autorul.

 

Fig. 6. Cap de Geto-Dac, marmură albă, sculptat în perioada domniei lui Traian (98-117 d.Hr.) ; numai capul este antic, restul corpului statui este din perioada medievala ; Florenţa, Museo dell'Opera di Santa Maria del Fiore ; foto. autorul.

 

 

Noile identificări, precum şi noile descoperiri de statui de Geto-Daci :

Identificarea capului de Geto-Dac, din marmură albă, păstrat în rezervele Porticus Octaviae, Fornici del teatro del Marcello, la Roma, precum şi a celui care se află conservat la Museo dell'Opera di Santa Maria del Fiore, tot din marmură albă, la Florenţa, a permis ca numărul de reprezentări sculpturale de Geto-Daci să fie completat (fig. 5-6)[6].

De asemenea săpăturile arheologice realizate în Forul lui Traian (Roma) între anii 1998-2000 au adus la lumina zilei încă trei sculpturi de Geto-Daci (fig. 7 a-c), din marmură albă, dintre care două statui acefale şi un cap. Aceste fragmente acefale au ca înălţime fiecare aprox. 1,65 m, iar capul aprox. 38 cm. Iniţial aceste statui aveau fiecare aprox. 2,60 m.

 

Fig. 7 (a-c). Roma, Forul lui Traian, săpăturile arheologice efectuate în anii 1998-2000 : a) fragment de statuie acefală de Geto-Dac descoperită în 1999, marmură albă, provine de la aticul porticurilor, înălţimea aprox. 165 cm, lăţimea aprox. 85 cm, gros. aprox. 54 cm. Iniţial statuia avea aprox. 2,60 m ; b) fragment, cap de Get-Dac (Pileatus), marmură albă, înălţimea aprox. 38 cm. Această sculptură a fost descoperită la 19 mai 1999. Capul de Pileatus a fost expusă în anul 2006 la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti într-un context expoziţional ; vezi cat. expoziţiei : Dacia Avgvsti Provincia, Bucureşti, 2006, p. 92 ; c) fragm. de statuie acefală de Geto-Dac descoperită în 1998, marmură albă, provine de la aticul porticurilor. Iniţial statuia avea aprox. 2,60 m.

 

 

Câteva reflecţii despre portretul Geto-Dacilor în arta romană : reprezentări în basoreliefurile Columnei lui Traian şi în arta statuară, probleme iconografice, caracteristici, trăsături, precum şi reprezentarea psihică (starea sufletească) redată la fiecare personaj. Comparaţii (în sensul de valoare artistică şi iconografică) au fost făcute între figurile Geto-Dacilor reprezentate în reliefurile Columnei şi statui: marea calitate sculpturală şi iconografică caracterizează aceste opere, aceste reprezentări ; figurile Geto-Dacilor pot fi considerate ca fiind adevărate portrete (în sensul de reprezentare care prezintă afinităţi evidente cu modelul sculptat) care particularizează fiecare personaj de Geto-Dac reprezentat în arta romană. De asemenea, fizionomia lor aparte, naturală şi demnă, caracterizează aceste reprezentări. Subliniăm faptul deosebit de important, marea majoritate a acestor sculpturi au fost realizate de artişti oficiali romani în momentul când arta romană se afla la apogeu, adică calitatea reprezentării figurii umane atinsese cel mai înalt grad artistic. Studiată cu multă atenţie, toată această bogată şi diversă iconografie reprezentată în sculptura romană, atât pe metopele Columnei lui Traian, precum şi în arta statuară, se observă mai multe detalii importante : trăsăturile figurilor tuturor Geto-Dacilor (bărbaţi, femei şi copii) au fost realizate cu un mare profesionalism artistic de către artiştii romani. Fiecare personaj a fost redat individualizat, fiecare figură a fost restituită cât mai fidel posibil cu aceea a modelului (personajului) real. Se poate afirma chiar că toate trăsăturile care caracterizează chipul fiecărui Geto-Dac au fost transpuse în mod minuţios în piatră şi se poate vorbi aici de adevărate portrete. Perioada respectivă a domniei lui Traian (98-117 d.Hr.) a marcat o etapă foarte importantă în arta sculpturală romană : marea calitate artistică şi iconografică a portretului. Deci, aceste portrete au fost desenate şi sculptate după viu, după modele reale, adică Geto-Daci, sau prizonieri Geto-Daci au servit ca studiu pentru a fi reprezentaţi în basoreliefurile Columnei lui Traian şi pentru statuile Forului acestuia. De asemenea trebuie notată o altă remarcă importantă în legătură cu termenul de portret : se utilizează aici sensul pentru a desemna portretul, care are o reală asemănare cu modelul real (viu) reprezentat. Desigur, toate aceste figuri de Geto-Daci nu sunt « fotografii », dar se poate afirma că avem de a face aici cu portrete sculptate în piatră care prezintă afinităţi apropiate cu trăsăturile fiecărui Geto-Dac redat, şi cum am spus mai înainte, toată această iconografie este de o înaltă calitate artistică şi iconografică (fig. fig.8-9).

 

Fig. 8 (a-e). Figuri de Geto-Daci în arta statuară romană : a) Roma, Forul lui Traian ; b) Roma, Muzeul Vaticanului, sala Braccio Nuovo ; c) Muz. Vatican., sala Braccio Nuovo ; d) Muz. Vat. ; e) Paris, Muz. Luvru.

 

Fig. 9 (a-e). Figuri de Geto-Daci reprezentate pe Columna lui Traian, la Roma.

 

Portretul regelui Decebal : singurul personaj geto-dac reprezentat în sculptura statuară romană de mai multe ori. Din numărul impresionant de statui de Geto-Daci studiate câteva mi-au atras atenţia în mod deosebit, pentru marea lor asemănare între ele din punct de vedere iconografic. Trei statui monumentale de Geto-Daci (fig. 10 b-d) prezintă similitudini surprinzătoare cu figura lui Decebal reprezentată în basoreliefurile Columnei lui Traian (Roma), şi în mod special cu cea din scena XXIV, confruntarea Dacilor cu Romanii în bătălia de la Tapae (fig. 10 a). Aceste statui de Geto-Daci le-am propus ca reprezentând aceeaşi persoană, ca fiind, probabil, regele Decebal. Logic, artiştii romani nu puteau să reprezinte în sculptură un Geto-Dac oarecare de mai multe ori, ci o persoană foarte importantă din rândul lor. Nu mai intru în detalii, acest subiect a fost analizat şi dezvoltat în lucrări precedente[7].

 

Fig. 10 a-d. Portrete de nobili geto-daci propuse ca reprezentând, de fapt, una şi aceiaşi persoană, regele Decebal ; a) Roma, Columna lui Traian, scena XXIV, bătălia de la Tapae ; b) Roma, Muzeul Vaticanului, sala Braccio Nuovo ; c) Florenţa, Giardino di Boboli ; d) Florenţa, Museo dell'Opera di Santa Maria del Fiore ; foto. autorul.

 

Reprezentările antice de Geto-Daci în arta curentelor artistice : Renaşterea, Barocul, Rococo, Neoclasicism, Realism, Naturalism, etc.

Compoziţiile realizate pe fusul Columnei lui Traian, marea friză a lui Traian, statuile Geto-Dacilor, au servit ca « model » de studiu pentru operele artistice ale marilor artişti ai Renaşterii şi Barocului, precum şi curentelor artistice care au urmat ; aceste sculpturi antice, din perioada de apogeu al artei romane, au contribuit în mod elocvent creaţiilor şi la formarea stilurilor marilor artişti ai Renaşterii, Barocului, etc.

La începutul secolului XVI, printre primii artişti ai Renaşterii italiene care au studiat Columna lui Traian a fost pictorul Jacopo da Bologna (1490(?)-1530(?)), care încă înainte de anul 1506, arăta un mare interes pentru basoreliefurile ei. În anii următori, basoreliefurile acestui monument al Antichităţii vor exersa din ce în ce mai mult un viu interes şi o mare influenţă la cei mai mari artişti ai Renaşterii, ca de exemplu, asupra frescelor lui Raffaello Sanzio (1483-1520), vestitele stanze şi cele ale elevului său Giulio Romano (1499(?)-1546), de la Vatican. Se cunoaşte că însuşi Michelangelo (1475-1564) admirase compoziţiile Columnei lui Traian, în faţa cărora ar fi exclamat : « Nu există decât o singură Columnă Traiană ! ». Ceva mai târziu, stilul în care au fost sculptate basoreliefurile Columnei lui Traian de către artiştii antici va influenţa puternicele compoziţii ale lui Caravaggio (1571-1610).

Marile creaţii artistice ale Renaşterii şi ale Barocului fiind din ce în ce mai mult sub « influenţa » artei Columnei, basoreliefurile ei, precum şi statuile de Geto-Daci, au trezit un interes din ce în ce mai mare, şi studii de o mare anvergură au fost începute, mulaje şi reproduceri în piatră au fost realizate după aceste opere.

Din numeroasele opere care au fost realizate după aceste reprezentări antice de Geto-Daci vom da numai câteva exemple[8], care se pot vedea şi admira la următorii mari maeştri[9] :

Pirro LIGORIO : artist italian, născut spre anul 1513 la Napoli, şi decedat în 1583 la Ferara ; arhitect manierist, pictor de şcoală napolitană. Pirro Ligorio pleacă la Roma în anul 1534, unde îşi va continua şi dezvolta pasiunea pentru antichităţile romane, a organizat săpături la Vila lui Hadrian la Tivoli, iar cartea lui cea mai cunoscută este despre harta veche a oraşului Roma, initulată Antiquae Urbis Image, publicată în anul 1561.

 

Fig. 11. Desen, laviu cafeniu-deschis, cerneală maro, atribuit artistului italian Pirro Ligorio, « Prizonieri îngenunchindu-se în faţa unui rege aşezat pe un tron » ; dimensiuni : H 0,264 m, L 0,358 m. Locul unde este păstrat acest desen : Paris, Muzeul Luvru, Departamentul Artelor Grafice, inv. 9684.bis (recto).

 

Acest desen-laviu (fig. 11) atribuit lui Pirro Ligorio este inspirat după una din binecunoscutele scene ale Columnei lui Traian, la Roma. Foarte probabil este vorba de scena LXXV : Dacii cer pace, după terminarea primului război între Geto-Daci şi Romani, în vara anului 102 d.Hr. Compoziţia artistului italian este foarte apropiată de cea antică de pe basorelieful Columnei, cu anumite modificări, în primul rând la personaje : în scena antica a Columnei poziţia destul de statică a împăratului Traian aşezat pe o tribună în piatră a fost înlocuită cu un personaj care este ceva mai mult în mişcare, iar grupul de războinici geto-daci a fost transformat în desenul lui Pirro Ligorio într-un grup de « Barbari » prizonieri. Menţionăm că grupul Geto-Dacilor reprezentaţi pe « tabloul » sculptat în piatră al Columnei lui Traian, grup care se găseşte în faţa împăratului roman, nu reprezintă « Barbari » făcuţi prizonieri, ci se află în situaţie de supuşi care cer pace. Mai precizăm, în ceea ce priveşte cei doi nobili geto-daci îngenuncheaţi la picioarele lui Traian, desigur două căpetenii importante, nu prezintă mâinile legate la spate cum sunt reprezentaţi în laviul artistului napolitan.

Este un desen-pictural destul de sensibil, artistic, compoziţie reuşită, echilibrată, nu este monotonă, proporţiile personajelor sunt destul de bine respectate, « jocul » de planuri dă un adevărat ritm compoziţional şi de profunzime. Linia desenului este plastică, de intensitate variabila pentru a crea compoziţiei ritm şi profunzime.

 

Peter Paul RUBENS (1577-1640), este un pictor baroc flamand. Opera lui Rubens este considerabilă, ajutat de importantul său atelier, el a realizat un mare număr de portrete, mari proiecte religioase (multe din tablourile sale reprezintă subiecte religioase), picturi mitologice, şi importante serii de picturi istorice. Rubens a fost unul dintre cei mai admiraţi pictori : Delacroix (1798-1863) l-a supranumit « Homer al picturii ». Rubens a făcut numeroase studii după portretele de Geto-Daci reprezentate în scenele Columnei lui Traian, la Roma (fig. 12).

 

Fig. 12 a-f. Desene de Rubens (sau retuşate de el) ; toate aceste capete reprezintă figuri de Geto-Daci desenate după compoziţiile Columnei lui Traian (Roma) ; vezi Marjon van der Meulen, Rubens Copies after the Antique, vol. II (p. 163-172) - III (fig. 289-300, 305), Londra, 1994-1995.

 

Privind cu atenţie aceste desene-studii ale lui Rubens, se poate observa în primul rând marea forţă artistică a acestor reprezentări ; deja aceste figuri ale Daco-Geţilor, realizate în perioada de apogeu al portretului în arta romană, prezintă un puternic caracter realist, figuri care de altfel se păstreaza încă destul de bine în reliefurile Columnei ; reamintesc, acest monument (Columna) a fost ridicat în anul 113 de împăratul Traian (98-117 d.Hr.) în Forul său la Roma. Este remarcabil la aceste studii ale lui Rubens, datorită forţei artistice a desenului său, artistul a dat şi mai multă vitalitate, vigoare şi forţă de caracter acestor figuri ale Geto-Dacilor, accentuând cu foarte mult talent caracterul realist al acestor reprezentări, atât aspectul trăsăturilor fizionomice pentru fiecare portret studiat şi desenat, cât şi aspectul interior psihologic al fiecărui personaj.

 

Edmé BOUCHARDON (1698-1762) este un sculptor francez neo-clasic născut într-o familie de artişti, tatăl său fiind sculptorul Jean-Baptiste Bouchardon (1667-1742). La începutul carierei sale artistice el devine elevul sculptorului francez Guillaume Coustou (1677-1746). În anul 1722 el obţine « Premiul Academiei regale » în sculptură, recompensă care i-a permis să plece la Roma pentru a se perfecţiona, şi unde va rămâne timp de 10 ani. După această lungă şedere în capitala artei antice romane, Bouchardon revine în Franţa în anul 1732, unde va fi numit cu înalta distincţie de sculptor al regelui, pe urmă membru al Academiei în 1744 şi profesor în 1745. În legătură cu stilul de admirat al artei lui Edmé Bouchardon se pot reţine următoarele caracteristici : maniera artistică a acestui artist este foarte apropiată de frumosul stil antic al artei romane din perioada de apogeu (Traian, 98-117 d.Hr.), cum se poate remarca în acest desen realizat de Bouchardon după figurile realiste ale basoreliefurilor Columnei Traiane (fig. 13). În operele sale Bouchardon se apropie foarte mult de compoziţiile şi stilul artei antice romane, fiind considerat de contemporanii săi, artistul care a « adus gustul simplu şi nobil al anticului »[10]. Datorită şi contextului perioadei artistului, noile cunoştinţe şi descoperiri arheologice au determinat în mod cert această tendinţă tot mai accentuată spre un ideal clasic. Edmé Bouchardon a fost unul dintre cei mai iluştri sculptori din timpul domniei regelui Louis XV (1715-1774) şi a exersat după moartea sa o influenţă considerabilă, cu toate că nu a format o veritabilă şcoală.

 

Fig. 13.  Desen-laviu cărămiziu cu alb, atribuit sculptorului francez Edmé Bouchardon ; şcoala franceză, cap de Geto-Dac, poziţie din profil, studiu după Columna lui Traian, Roma ; inv. 34930 (recto), dimensiuni : H. 0,182 m, L. 0,178 m.

 

Hubert ROBERT (1733-1808) este unul din principalii artişti francezi ai sec. al XVIII-lea, ilustrându-se în mod deosebit ca peisagist, desenator şi pictor de ruine antice. În anul 1754 Hubert Robert pleacă la Roma pentru desăvârşirea artei sale, unde el va rămâne timp de 11 ani, timp în care a reprodus în desenele şi picturile sale cele mai valoroase monumente antice romane. Aici el va întâlni artişti renumiţi, ca de exemplu artistul italian Giovanni Battista Piranesi (1720-1778), care a avut o mare influenţă artistica asupra lui. În timpul şederii lui în Italia el a făcut foarte multe desene şi crochiuri după peisaje cu ruine, şi datorită acestui fapt el a fost denumit « Robert al ruinelor ». În frumoasele şi interesantele picturi ale lui Hubert Robert sunt redate uneori şi reprezentări de statui de Geto-Daci care, nu pot fi întodeauna identificate cu exactitudine, adică nu se poate preciza în ce colecţie privată sau muzeu de stat s-ar afla eventual aceste sculpturi antice (fig. 14-15).

 

Fig. 14. Pictură de Hubert Robert : « Les Découvreurs d'Antiques » ; ulei pe pânză : dim. 81 x 67 cm ; această pictură a fost realizată în 1765 ; tabloul este păstrat la Valence, Musée des Beaux-Arts et d'Histoire naturelle ; inv. P. 492 ;

 Fig. 15. Acuarelă de H. Robert : « Deux jeunes femmes dessinant dans un site de ruines antiques » ; 70 x 98 cm ; Muzeul Luvru ; nr. inv. : RF 31695 (recto) ; semnat şi datat în partea de jos, în mijloc : « H. ROBERT 1786 ».

 

Tabloul lui Hubert Robert, « Les Découvreurs d'Antiques » (fig. 14), ne pune în raport cu contextul epocii respective : interesul viu acordat monumentelor antice, o « explorare arheologică », sau mai degrabă o vânătoare după valori de artă antice, în vechea Romă. Un episod al acestei perioade ne este restituit de pictorul francez în tabloul său, în care unul din personajele acestei compoziţii « dezvăluie » cu ajutorul făcliei unei torţe, o statuie colosală de Geto-Dac, care se află situată în nişa unei arcade ale culoarului umbros al Colosseum-ului de la Roma. Opera ne prezintă mai multe personaje, un grup de « exploratori » care, după indicaţiile compoziţiei, îndeplinesc rolul de « ghizi-arheologi » ; aceşti « cercetători de artă » arată, în timp ce dau explicaţii, monumentala statuie a Dacului unui distins personaj care, după aspect, ar putea fi un nobil colecţionar de antichităţi. Aici, pictorul H. Robert recompune un cadru peisajistic fantezist cu ajutorul unor elemente reale împrumutate din diversele locuri şi monumente antice din Roma : Colosseum-ul, piramida lui Cestius, statuia unui nobil dac[11].

A doua pictură (acuarelă) a lui Hubert Robert, « Deux jeunes femmes dessinant dans un site de ruines antiques » (fig. 15), este de dimensiuni mari, comparabilă cu un tablou şi care aparţinea « à la Comtesse d'Angiviller » în 1787. Această acoarelă a fost expusă la « Salonul » din anul 1787 unde Diderot a elogiat pe Hubert Robert prezentându-l ca fiind un « excellent peintre des ruines ». Compoziţia este complexă, artistul a reunit aici în mod arbitrar mai multe fragmente de monumente şi sculpturi antice romane : se poate recunoaşte în primul plan un basorelief care provine de la Arcul lui Titus (la Roma) reprezentând Titus încoronat de Victoria, în partea stângă se află reprezentată o statuie fragmentară de Geto-Dac care provine foarte probabil din Forul lui Traian, iar la dreapta o statuie a Atenei, etc.[12]

 

Pierre-Adrien PÂRIS (1745-1819), este un arhitect, desenator şi colecţionar francez, născut şi decedat la Besançon (Franţa). După anii de formaţie petrecuţi în Franţa, în 1771 Pierre-Adrien Pâris soseşte la Roma, la « Académie de France ». În Italia artistul francez va începe veritabila sa carieră artistică unde va realiza numeroase studii de monumente antice, si va începe, tot în această periodă, cariera sa de colecţionar de desene ale colegilor săi pictori, iar pe parcurs colecţia sa se va îmbogăţii cu picturi, sculpturi şi cu piese antice. În afară de asta, de asemenea el are ocazia să predea lecţii de arhitectură lui Francesco Piranesi, fiul marelui artist italian Giovanni Battista Piranesi, precum şi de a călători în sudul Italiei, unde va vizita situri antice vestite, Paestum, Pompei, Herculanum. În anul 1774 Pâris se întoarce în Franţa unde va începe o lungă carieră de arhitect. Spre sfârşitul vieţii sale artistul va călători din nou în Italia, în 1806, şi va vizita din nou oraşele antice din sudul Italiei. Între anii 1808 şi 1809 el se va ocupa cu organizarea deplasării antichităţilor de la Vila Borghese pentru Napoleon care cumpărase această colecţie vestită şi dorea s-o transporte în Franţa, la Luvru. Din vestigiile antice studiate şi desenate de Pâris la Roma se numără şi Columna lui Traian. Imaginea de mai jos reprezintă un studiu realizat de artistul francez după unul din basoreliefurile piedestalului Columnei (fig.16). Caracteristici : redarea cât mai exactă a detaliului, foarte aproape de linia antică a stilului din perioada domniei lui Traian (98-117 d.Hr.).

 

 

Fig. 16. Desen (cerneală de China) de Pierre-Adrien Pâris, după piedestalul Columnei lui Traian ; păstrat la Biblioteca Municipală din Besançon (Franţa) ; nr. inv. : vol. 476, nr. 171.

 

Eugène Emmanuel VIOLLET-LE-DUC (1814-1879), arhitect francez, cunoscut pentru restaurările sale efectuate la numerose construcţii medievale celebre. În afară de teoritician şi restaurator de monumente arhitecturale medievale, Viollet-le-Duc este şi un desenator înzestrat cu mult talent, autor a numeroase desene şi acuarele realizate în timpul călătoriilor sale. Remarcăm în câteva desene ale sale, de o foarte bună calitate artistică şi iconografică, studii după sculpturi de Geto-Daci, cum este capul de Dac de la Muzeul Vatican, sala Bracio Nuovo, şi statuia fragmentară păstrată actual în rezervele Forului lui Traian, la Roma (fig. 17-20) : prin linia precisă şi redarea fidelă a modelului antic, se poate afirma chiar că Viollet-le-Duc se apropie foarte mult de stilul contextului artei antice respective, datorită manierei desenului său, ceea ce este un fapt cu totul remarcabil. Se poate considera că acest artist ocupă un loc cu totul aparte faţă de majoritatea artiştilor cunoscuţi ai perioadei Renaşterii, Barocului, etc., în ceea ce priveşte precizia liniei desenului său, redând subiectul studiat într-un mod realist surprinzător în realizările sale artistice.

 

Fig. 17. Desen de Eugène Emmanuel Viollet-Le-Duc ; studiu după o statuie de Dac din Forul lui Traian (Roma) ; mină de plumb ; 0,440 m x 0,265 m ; desen adnotat de artist, jos dreapta : « forum de Trajan ordre des Captifs de la basilique feuille no 4 » ; iar în partea de jos stânga : « Le vêtement en marbre Pavonacetto. La tête et les mains en marbre blanc » ; Paris, C.R.M.H. (Centre des Recherches sur les Monuments Historiques) ; inv. nr. 9[13] ;

 

Fig. 18. Rezervele Forului lui Traian (Roma) ; statuie fragmentară de Dac din marmură albă ; inv. 6103 ; iniţial statuia măsura aprox. 2,60 m ; realizată în timpul domniei lui Traian (98-117 d.Hr.) pentru Forul său la Roma.

 

Fig. 19. Desen în creion negru de E. E. Viollet-Le-Duc ; studiu după un cap de Dac ; dim. desenului : 0,260 x 0,202 m ; Paris, C.R.M.H.; desen datat în partea de jos dreapta : « 18 avril 1837 » ; adnotat de artist, jos dreapta : « Ordre des Captifs - feuille no 16 Forum Trajan » ; inv. nr. 10[14] ;

 

Fig. 20. Cap de Dac din marmură gălbuie păstrat la Roma, Muzeul Vaticanului, sala Braccio Nuovo ; nr. 9, inv. nr. 2293 ; sculptura a fost găsită în Forul lui Traian, înainte de anul 1837 ; dim. capului : 0,49 m ; dat. : perioada lui Traian (v. dreapta).

 

Câteva idei şi reflecţii despre sculpturile de Geto-Daci şi importanţa lor

Aceste reprezentări sculpturale sunt de o mare importanţă pentru patrimoniul cultural ; este foarte important de a fi studiate aceste opere sculpturale de mare calitate artistică, şi de a fi făcute cunoscute, fiind de o mare semnificaţie iconografică, nu numai pentru istoria şi istoria artei româneşti, precum şi pentru patrimoniul cultural mondial. Studierea acestor reprezentări statuare monumentale ale Geto-Dacilor, precum şi compoziţiile sculpturale ale Columnei, are ca rol de a pune în valoare aceste sculpturi şi de a sublinia interesul lor deosebit de important.

Basoreliefurile Columnei lui Traian precum şi statuile Geto-Dacilor reprezintă o moştenire culturală de o mare valoare artistică şi iconografică, fiind adevărate mărturii sculpturale antice inestimabile. Ele pun în evidenţă stilul sculpturii romane al perioadei lui Traian, numeroase informaţii documentare, precum şi o bogată iconografie a Geto-Dacilor.

Studiind toate aceste reprezentări sculpturale, la un moment dat trebuie pusă pertinenta şi inevitabila întrebare : de ce Romanii au decis să fie realizate în arta oficială a Forului lui Traian la Roma atât de numeroase reprezentări sculpturale de Geto-Daci ?[15]

Artiştii romani au « ilustrat » cu măiestrie şi profesionalism complexul monumental al acestui For, înzestrându-l cu imaginea Geto-Dacilor : compoziţiile scenelor Columnei sunt elaborate, realiste, ritmate şi de dimensiuni foarte mari, iar în arta statuară au fost realizate adevărate opere iconografice monumentale de o foarte bună calitate artistică ; a fost depus un efort considerabil atât material (marmuri colorate) cât şi artistic pentru a reprezenta în mod demn poporul geto-dac. În afară de aceste reprezentări amintite mai sus, şi alte monumente au fost puse direct în legatură cu reprezentarea Daco-Geţilor pentru Forul lui Traian : un număr important de metope (basoreliefuri) cu Geto-Daci, care au facut parte tot din complexul acestui monument arhitectural. Despre amplasarea acestor basoreliefuri, numite şi « marea friză a lui Traian » (fig. 21), nu se ştie cu siguranţă unde era locul lor precis în acest For. O parte din aceste metope au fost refolosite pentru Arcul lui Constantin (Roma), alte fragmente se află la Muzeul Luvru, Muzeul Capitolino (Roma), Vila Medici (Roma), Vila Borgese (Roma), etc.

 

Fig. 21. « Marea Friză a lui Traian » (3 m înălţime şi mai mult de 18 m lungime) ; mulaj prezentat la Museo della Civiltà Romana, Roma ; după Anne-Marie Leander Touati, The Great Trajanic Frieze, Stockolm, 1987.

 

Romanii nu au realizat niciodată atâtea reprezentări de « Barbari »[16], statui monumentale de aproximativ 2,60 şi 3,00 m, până la construcţia Forului lui Traian, la Roma (fig. 2), fiind un fapt cu totul excepţional. Se poate afirma că, mai mult decât Celţii (Galii), Germanii, Parţii, sau alţi « Barbari », Geto-Dacii a avut un loc privilegiat în arta romană şi în inima Romei (Forul lui Traian). Poporul geto-dac a fost, putem spune, pus în evidenţă de o manieră fără precedent de Romani, în aşa fel de a se ajunge a se da impresia unei « simpatii » sau unei « admiraţii » cu totul aparte vizavi de acest popor[17].

Sculptorii romani au reprezentat în mod magistral pe Geto-Daci în arta lor. Aspectul fizic şi cel psihic au fost redate într-un stil natural şi realist pentru fiecare personaj, pentru fiecare Daco-Get reprezentat, şi aceste portrete, de o mare calitate artistică şi iconografică, caracterizează fizionomia poporului geto-dac.

Reprezentările Daco-Geţilor se disting prin atitudinea lor demnă, voinţa artiştilor romani de a pune în valoare, într-un mod realist, imaginea Geto-Dacilor, este evidentă. Niciodată Romanii nu au avut intenţia de a da o imagine denigratoare sau umilitoare vizavi de poporul geto-dac. Deci, Romanii au avut o atitudine de respect şi considerare pentru aceşti războinici redutabili şi poporul lor.

Foarte probabil ca descoperirile şi cercetările viitoare să permită să fie completate lacunele în domeniul istoriei artei antice româneşti şi să acorde posibilitatea ca perdeaua nebuloasă plină de mistere care s-a aşternut de-a lungul secolelor, peste cei ce au fost caracterizaţi de Herodot ca fiind « cei mai viteji şi mai drepţi dintre Traci »[18], să se disipe în mod progresiv.

Cercetările iconografice antice despre Geto-Daci sunt departe de a fi terminate şi conduc inevitabil la constituirea unui Copus, reprezentări de Daci, Geţi, Traci, Frigieni, în basoreliefuri, busturi, statui, etc., piese păstrate integral sau fragmente. Există în mod cert sculpturi reprezentând Geto-Daci care nu au fost încă identificate. De exemplu, în literatura germană sunt menţionate statui de Daci a căror urmă a fost pierdută ; se va încerca de a fi localizate şi identificate.

Geto-Dacii reprezentaţi în arta statuară, în Forul lui Traian (Roma), au o poziţie normală, aproape relaxată, o atitudine care nu are nimic din aceea a unui captiv, şi mai puţin de cea a unui prizonier de război. Iar seria statuilor de Geto-Daci realizată din porfir roşu-vişiniu pentru « porticus porphyretica » (« galeria de porfir » din Forul lui Traian) confirmă şi mai mult faptul că Geto-Dacii nu au fost reprezentaţi sub aspectul de prizonieri ; am putea afirma chiar că aceste reprezentări sculpturale monumentale de Geto-Daci sunt puse în valoare nu numai din punct de vedere al aspectului poziţiei şi atitudinii demne pentru fiecăre personaj, dar şi al materialului din care au fost sculptate : porfirul roşu-vişiniu. Acest material era considerat în lumea romană « pietra regale » şi era întrebuinţat pentru a reprezenta puterea imperială romană ; porfirul roşu era monopol imperial şi cu toate acestea Geto-Dacii au fost sculptaţi în acest material regal folosit în mod exclusiv pentru punerea în valoare a imaginii împăraţilor romani.

Până acum « Barbarii » nu au fost niciodată reprezentaţi în arta oficială romană în porfir roşu regal cu excepţia Geto-Dacilor - un fapt cu totul aparte. Fără acordul împăratul Traian nu ar fi fost posibil ca imaginea Geto-Dacilor să fie reprezentată în arta oficială romană din acest material exclusiv imperial.

 

Corpus : reprezentările sculpturale de Daci, Geţi, Frigieni (familia Tracilor), adunate şi studiate. Catalogul lucrării (Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică)[19] este constituit de majoritatea sculpturilor de Geto-Daci (familia Tracilor) inventariate până în ziua de azi. Un astfel de catalog nu constituie, evident, decât un început. Am propus de a fi continuată această muncă de identificare şi de analiză iconografică în ceea ce priveşte reprezentanţii lumii Tracilor în arta romană. Aceste sculpturi (basoreliefuri şi statui) se află păstrate, de multe ori uitate, în diferite muzee (şi rezervele lor) din lumea întreagă, îndeosebi în cele din Italia, şi care trebuie căutate şi găsite, fiind uneori un lucru dificil şi de durată, iar rezultatele obţinute vor alcătui obiectul unui Corpus care este în pregătire (fig. 22 a-b).

 

Fig. 22 a-b. a) Fragment de la Marea Friză a lui Traian din Forul lui Traian (Roma) : nobil Geto-Dac călare traversând o apă ; basorelief - Villa Medici (Roma) ; datare : mijlocul domniei lui Traian (98 - 117 d.Hr.) ; b) Trofeu : Draco - steagul Geto-Dacilor şi veşmânt dacic ; basorelief care a făcut probabil parte din Forul lui Traian (Roma) ; datare : mijlocul domniei lui Traian (98 - 117 d.Hr.) ; păstrat în curtea Muzeului Capitolino (Roma).

 

Concluzie : Cu ce scop au fost realizate aceste statui de Geto-Daci, « simplă » propagandă politico-militară ? În Forul lui Traian a fost realizat un adevărat « program » iconografic. De ce Romanii au executat acest program iconografic extraordinar dedicat poporului dac ?[20] Notăm numai : încercând de a justifica numărul impresionant de statui de Daco-Geţi, realizate de artiştii romani pentru Forul lui Traian, ideea poate fi avansată că aceste sculpturi ar fi, un nobil « omagiu » dedicat de către Romani celui mai puternic adversar al lor. Mai multe argumente au fost invocate pentru susţinerea acestei afirmaţii : respectul, chiar admiraţia, resimţită de Traian în ceea ce priveşte războinicii geto-daci, cum atestă de asemenea numărul important de trupe romane compuse din soldaţi geto-daci[21], precum şi aurul Daco-Geţilor, luat ca pradă de război, care a contribuit în mod esenţial la redresarea economică a Imperiului roman. Acest popor de războinici « redutabili », care a fost foarte greu învins de Romani şi care a dat prin urmare atâţia militari de valoare pentru armata Imperiului roman, nu putea fi ignorat de iconografia antică romană. Dacă se adaugă acestui fapt şi importanta pradă de război adusă de Romani din Dacia, incomensurabilele bogăţii care au salvat în mod practic Imperiul roman de la dezastru economic, se înţelege pentru ce Romanii au fost atât de « recunoscători » faţă de cei pe care îi învinseseră. Se poate deci considera că împăratul Traian a dedicat acest monument important (Forul) de asemenea şi Geto-Dacilor.

 

Cum am spus mai înainte, Romanii nu realizaseră niciodată, până la venirea la conducerea Imperiului roman a lui Traian, în arta lor un număr considerabil de reprezentări de « Barbari », iar atenţia aparte acordată Geto-Dacilor este confirmată datorită incontestabilelor mărturii sculpturale, şi care pot fi admirate în continuare în zilele noastre în cele mai mari muzee de stat şi colecţii private din lumea întreaga (vezi http://statuidedaci.ro).

           

Aceste reprezentări sculpturale ale Daco-Geţilor (o bună parte din ele) au reuşit să învingă factorul distrugător al Timpului şi să ajungă până în zilele noastre, fapt foarte important şi de mare valoare pentru istoria reprezentărilor antice ale Geto-Dacilor în arta romană şi a culturii României.

 

Aceste opere de artă, aceste portrete realiste, realizate atât în reliefurile Columnei cât şi în arta statuară, au permis de a înţelege mai bine « secretul » talentului artiştilor romani din perioada domniei lui Traian. Sculptorii romani au înţeles şi în acelaşi timp au perceput (factor esenţial în domeniul artelor plastice) anumite lucruri structurale în ceea ce priveşte reprezentarea chipului uman : înainte de a observa, studia şi reda fizionomia aspectului fizic exterior, trebuia văzut, decriptat şi înţeles mai întâi aspectul psihic (momentul psihic), aspectul interior al fiecărui personaj, al fiecărui model, şi rezultă că de fapt avem aici de a face în realitate cu două portrete pentru fiecare personaj, cel exterior şi cel interior ; cel exterior, forma exterioară percepută, aspectul fizic, « charnel » , şi cel interior, portretul psihic care se suprapune peste cel exterior, îmbrăcându-l, şi astfel împreună cele două portrete se unesc ca într-o simbioză perfectă, căpătând aspectul de « vivant », de real. Aici consistă « misterul » şi prestigiul artei portretului şcolii romane al perioadei de apogeu din timpul lui Traian. Conform binecunoscutului dicton de mare esenţă, « chipul reprezintă oglinda sufletului », sculptorii romani au înţeles acest lucru esenţial, adică rolul important pe care îl are în arta portretului, aspectul interior al fiecărui individ, de a nu neglija în nici un chip acest rol primordial al psihicului care modelează, « sculptează » şi formează aspectul chipului exterior al omului, şi artiştii romani l-au transpus cu mult talent în arta lor sculpturală.

             

Aceste cercetări, aceste idei şi aceste ipoteze plauzibile vor fi continuate, studiate şi analizate, în jurul acestui subiect deosebit de interesant şi important care va avansa şi va deschide noi posibilităţi şi noi perspective în cunoaşterea istoriei artei iconografice antice româneşti, pentru cultura României şi a imaginii ei în lume.

 

 

 

Reprezentarile monumentale ale Dacilor din Forul lui Traian (Roma) si insemnatatea lor pentru cultura

 

Rezumat

 

 

2012-2013 - Comunicarea este prezentată în contextul aniversării a 1900 DE ANI DE LA INAUGURAREA FORULUI (112 d.Hr.) ŞI A COLUMNEI (113 d.Hr.) LUI TRAIAN, LA ROMA, ŞI 1925 DE ANI DE LA ÎNCEPUTUL DOMNIEI REGELUI-EROU AL DACIEI, DECEBAL, LA SARMIZEGETUSA (anul 87 d.Hr.)

 

 

În acest studiu autorul doreşte să pună în evidenţă câteva reflecţii despre importanţa numeroaselor reprezentări sculpturale de Geto-Daci, realizate de artiştii romani în timpul domniei împăratului Traian (98-117 d.Hr.). Mai precis, aceste sculpturi au fost realizate în urma războaielor duse de Traian împotriva Daciei, în anii 101-102 şi 105-106 d.Hr., pentru Forul lui Traian (Forum Ulpium), la Roma, complex arhitectural monumental construit în şase ani de faimosul arhitect Apolodor din Damasc, şi inaugurat în ianuarie 112 d.Hr.

Acest ansamblu sculptural reprezintă o deosebită importanţă pentru istoria artei şi pentru cultura română îndeosebi, şi autorul încearcă să pună în valoare aceste reprezentări într-o manieră pertinentă :

- o introducere despre reprezentările sculpturale de Geto-Daci în contextul Forului lui Traian, la Roma ;

- noile identificări, precum şi noile descoperiri arheologice în Forul lui Traian : trei « noi » statui de Geto-Daci ;

- câteva reflecţii despre portretul Geto-Dacilor în arta romană : înalta calitate artistică a acestor reprezentări iconografice realizate în perioada de apogeu al artei romane ;

- portretul regelui Decebal : identificare a suveranului dac în arta statuară ;

- reprezentările antice de Geto-Daci în arta curentelor artistice : Renaşterea, Barocul, şi în celelalte mişcări artistice care au urmat (Rococo, Neoclasicism, Realism, Naturalism, etc.) ;

- câteva idei şi reflecţii despre sculpturile Geto-Dacilor şi importanţa lor ;

- reprezentările sculpturale de Daci, Geţi, Frigieni, Traci, etc., adunate, identificate şi studiate într-un Corpus ;

- concluzie

 

Romanii nu au realizat niciodată, până aici, atâtea statui monumentale de « Barbari ». Se poate afirma că, mai mult decât Celţii (Galii), Germanii, Parţii, sau alţi « Barbari », Geto-Dacii au avut un loc privilegiat în arta romană şi în inima Romei (Forul lui Traian). Poporul geto-dac a fost, putem spune, glorificat de o manieră fară precedent de Romani, în aşa fel de a se ajunge a se da impresia unei « simpatii » sau unei « admiraţii » cu totul aparte vizavi de acest popor.

 

Numărul impresionant de statui de Geto-Daci, păstrate în prezent în diverse locuri în lume, nu ar constitui astfel decât un posibil omagiu dedicat celui mai puternic adversar al Imperiului roman.

 

 RÉSUMÉ. - Dans cet article l'auteur veut mettre en évidence quelques observations sur l'importance des nombreuses représentations sculpturales de Géto-Daces, réalisées par les Romains sous le règne de l'empereur Trajan (98-117 apr. J.-C.). Plus précisément ces sculptures ont été réalisées à la suite des guerres menées par Trajan contre la Dacie, en 101-102 et 105-106 apr. J.-C., pour le Forum de Trajan (Forum Ulpium), à Rome, complexe architectural monumental construit en six ans par le fameux architecte Apollodore de Damas, et inauguré en janvier 112 apr. J.-C. Cet ensemble sculptural représente une grande importance pour l'histoire de l'art, et l'auteur essaye de mettre en valeur ces représentations d'une manière pertinente.

Les Romains n'ont jamais réalisé, jusqu'ici, tant de statues de « Barbares ». On peut affirmer que, plus que le Gaulois, le Germain, le Parthe, ou autres « Barbares », le Géto-Dace eut une place privilégiée dans l'art romain et au cœur de Rome (le Forum de Trajan). Le peuple géto-dace a été, on peut dire, glorifié d'une manière sans précédent par les Romains, au point de donner l'impression d'une « sympathie » ou « admiration » tout à fait à part envers ce peuple.

 

ABSTRACT.- In this article the author wants to highlight some observations on the importance of the numerous sculptural representations of Geto-Dacians, made by the Romans during the reign of Emperor Trajan (98-117 AD.). Specifically these sculptures were created as a result of wars against Daciaby Trajan in AD 101-102 and 105-106 AD, for Trajan's Forum (Forum Ulpium) inRome, monumental architectural complex built in six years by the famous architect Apollodorus of Damascus, and inaugurated in January 112 AD. This sculptural piece is of great importance for the history of art, and the author tries to highlight these representations in a relevant manner.

The Romans never realized, until now, so many statues of « Barbarians ». Arguably, more than the Gauls, the Germanic, the Parthian, or other « Barbarians », the Geto-Dacian had a special place in Roman art and the heart ofRome(the Forum of Trajan). The Geto-Dacians was, one might say, glorified in a way unprecedented by the Romans, as to give the impression of a « sympathy » or « admiration » quite special to this people.

 

 

Dr Leonard VELCESCU - istoric de artă

Doctor în istoria artei - Sorbona şi EPHE (Paris) ; cercetător în istoria artei - CRHISM - E.A. 2984 - Universitatea « Via Domitia », Perpignan, Franţa ;

Adrese Internet : velcescu66@yahoo.fr ; http://statuidedaci.ro ; http://iccromania.org/ ; http://columnaluitraian.ro/ro/

 

 



[1] Aceste cercetări despre reprezentările statuare de Geto-Daci, din Forul lui Traian (Roma), constituie o suită de comunicări şi articole începute cu ani în urmă ; în anul 2007 şi 2009, la Muzeul de istorie (Piteşti), autorul a prezentat două comunicări şi publicaţii despre tema, « Dacii în sculptura romană » : vezi L. Velcescu, « Discuţie asupra unor "probleme" în legătură cu statuile de Daci din Forul lui Traian, la Roma », în Argesis, studii şi comunicări, seria istorie, 2007, p. 75-96, şi « Importanţa reprezentărilor sculpturale de Daci, din Forul lui Traian (Roma), pentru cultura română », în Argesis, 2009. Despre subiectul, importanţa sculpturilor Geto-Dacilor pentru cultura română, autorul a ţinut o altă comunicare (pe 21 septembrie 2009) în cadrul, « Simpozionul Internaţional, Cartea - România - Europa, 550 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Bucureşti », a II-a ediţie. Comunicările s-au derulat la Biblioteca Centrală Universitară « Carol I » (Bucureşti), sub coordonarea Academiei Române şi a Primăriei Oraşului Bucureşti. O altă comunicare, « Reprezentările sculpturale de Daci din Forul lui Traian (Roma) şi importanţa lor pentru cultura română », a avut loc în data de 23 oct. 2010, la Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, Casa Universitarilor, Colocviul internaţional : Receptarea Antichităţii Greco-Latine în culturile Europene. Aceste studii legate de iconografia antica a reprezentărilor Geto-Dacilor au fost publicate sub formă de carte, în limba română (Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică), în anul 2008 şi în limba franceză (Les Daces dans la sculpture romaine. Étude d'iconographie antique), în anul 2010, la editorul francez : Éditions Les Presses Littéraires ; alte comunicări au avut loc la Colocviul internaţional al Universităţii din Strasbourg (16-17 martie 2012), precum şi la Universităţi din România (martie-aprilie 2012) şi străinătate (iunie 2011, aprilie 2013), etc.

[2] Apolodor din Damasc, în greacă « Ἀπολλόδωρος » (Damas, cca 60 - cca 125 d.Hr.), arhitect grec născut în Siria. Colaborator apropiat al lui Traian, unul dintre cei mai mari artişti ai epocii imperiale romane. El s-a remarcat datorită unor realizări celebre : podul peste Dunăre, la Drobeta (în Dacia), Forul lui Traian (Roma), Columna lui Traian (Roma), etc.

[3] 8 statui de Geto-Daci pe aticul intrării monumentale reprezentat pe monedele din timpul lui Traian : pe planul clasic al Forului lui Traian se pot deduce 8 reprezentări, 4 spre interior, plus 4 la exterior ; vezi şi n. 16.

[4] « Porticus Purpuretica » : Giovanni Battista De Rossi, în Bulletino di Archeologia Cristiana, seconda serie, anno quinto, 2, 1874-75, p. 50, n. 9 ; CIL, 1876, t. VI, nr. 222 : « COLVMNIS PVRPVRITICIS » ; CIL, 1899, t. XV, nr. 7191 : « in foro Traiani in purpuretica » ; Paul Allard, « Colliers d'esclaves », în Dictionnaire d'archéologie chrétienne et de liturgie, Paris, 1914, t. III, p. 2146, nr. 13 : « TENE ME NE FVGIAM ET REVOCA ME IN FORO TRAIANI IN PVRPVRETICA AD PASCASIVM DOMINVM MEVM » (inscripţie pe spatele unei monede din timpul lui Constantin) ; Samuel Ball Platner şi Thomas Ashby, A Topographical Dictionary of Ancient Rome, Londra, 1929, p. 239 ; Richard Delbrueck, Antike Porphyrwerke, Berlin-Leipzig, 1932, p. 49, 135 ; Maria Luisa Lucci, « Il porfido nell'antichità », în Archeologia Classica, vol. XVI, 1964, p. 246 ; Nicolae Sabău, « Trei statui din porfir, reprezentînd daci, la Florenţa », în Apulum, t. XIV, 1976, p. 491 ; Marina Milella - Patrizio Pensabene, « Introduzione storica e quadro architettonico », în Archeologia Classica, vol. XLI, 1989, p. 50 ; Gioia Piazzezi, « Gli edifici : ipotesi ricostruttive », în Archeologia Classica, vol. XLI, 1989, p. 138 ; Histoire Auguste - les empereurs romains des IIet IIIe siècles, Probus II.1, p. 1072-1075 : « II. 1 Pentru a nu dezamăgi prietenia ta care îmi este atât de scumpă [eu îţi voi spune că] am întrebuinţat în mod esenţial cărţile de la biblioteca Ulpia, care se găseşte în zilele noastre la termele lui Diocleţian, ca şi cele din palatul lui Tiberiu ; de asemenea am consultat registrele scribilor porticului de porfir, fără să uit actele Senatului şi poporului.», ediţie bilingvă, latină-franceză, tradus din latină de André Chastagnol, ed. stabilită de A. Chastagnol, Paris, 1994 ; E. Papi, « Forum Traiani : Porticus Porphyretica », în Lexicon Topographicum Urbis Romae, vol. nr. 2 (D-G), 1995, p. 356 ; Lucrezia Ungaro, « I Daci dal Foro di Traiano », în I marmi colorati della Roma imperiale, 2002, p. 132-133 ; Porphyre : La pierre pourpre, des Ptolémées à Bonaparte, Philippe Malgouyres, Clément Blanc-Riehl, Éditions de la Réunion des musées nationaux, Paris, 2003, p. 50 ; Alexandre Simon Stefan, Les guerres daciques de Domitien et de Trajan, Rome, École française de Rome, 2005, p. 470, 681, 690 ; Martin Galinier, La Colonne Trajane et les Forums impériaux, Rome, École française de Rome, 2007, p. 193.

[5] În ceea ce priveşte originea lor, putem să ne referim la informaţia lui Antonio Zobi (Notizie storiche sull'origine e progressi dei lavori di commesso in pietre dure, Florenţa, 1853, p. 195), cum că în anul 1597 marele Duce Fernando I a adus de la Roma la Florenţa 350 de piese din porfir, fragmente de opere antice, pentru a fi decorată « Cappella di S. lorenzo ». Cu toate acestea trebuie notat că ieşirile din Roma a materialelor preţioase erau destul de frecvente între mijlocul sec. XVIşi până în cel de-al XVIII ; mari cantităţi de porfir şi de serpentin sunt menţionate în inventarele din anul 1553. Pentru menţiunile referitoare la cele două exemplare de statui de Geto-Daci din porfir roşu-vişiniu, vezi : Annapaula Pampaloni Martelli, Museo dell'Opificio delle pietre dure di Firenze, Florenţa, 1975, p. 18 ; Lucrezia Ungaro, « I Daci dal Foro di Traiano », în catalogul expoziţiei I marmi colorati, 2002, p. 132 : « esemplari in porfido... un esemplare di proprietà di un commerciante ma poi smarrito... » (exemplare din porfir ... un exemplar a facut parte din proprietatea unui comerciant, ca pe urmă să se piardă) ; Alexandre Simon Stefan, Les guerres daciques de Domitien et de Trajan, Rome, École française de Rome, 2005, p. 681 (nota 117).

[6] Capul de Geto-Dac de la Porticus Octaviae, Fornici del teatro del Marcello (Roma) poartă căciula geto-dacică, pileusul nobiliar geto-dacic, având înălţimea aproximativă de 32 cm. Capul este spart oblic la nivelul nasului şi sub ochi. Se păstrează, parte la baza nasului, regiunea ochilor, fruntea şi boneta geto-dacică. Iar capul nobilului Geto-Dac, conservat la Museo dell'Opera di Santa Maria del Fiore (în spatele Domului din Florenţa), are o istorie foarte interesantă : această sculptură antică a fost adăugată (lipită) la un corp de statuie din perioada medievală. Capul se păstrează în întregime, dar prezintă un înaintat grad de uzură, foarte probabil, din cauza unei îndelungate expuneri exterioare la ploi, vânt si diferenţe de temperatură. Cele două sculpturi au fost realizate în perioada domniei împăratului Traian (98-117 d.Hr.) ; vezi : Jutta Pinkerneil, Studien zu den trajanischen Dakerdarstellungen, Freiburg, 1983, p. 327, cat. nr. 56 ; Gabriella Capecchi, « Non di Arnolfo, ma antichi. Due precisazioni su un falso Profeta e su un Dace prigioniero », în Artista (Critica dell'arte in Toscana - 1992), 1992, p. 24-35, fig. de la p. 28 şi 31 ; L. Velcescu : « Représentations statuaires du roi Décébale », în SCIVA, t. 58, 2007 ; idem, Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică, 2008, p. 88-89, p. 229 (cat. nr. 73), p. 247 (cat. nr. 88).

[7] L. Velcescu, Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică, Saint-Estève (Franţa), 2008, p. 83-90 ; de acelaşi autor, pentru mai multe detalii despre « portretele » lui Decebal, vezi de asemenea articolul, « Représentations statuaires du roi Décébale », în SCIVA, t. 58, nr. 1-2, 2007.

[8] Nu doresc aici să fac un studiu aprofundat (şi nici nu este scopul în articolul de faţă) depre influenţa reprezentărilor Geto-Dacilor în arta Renaşteri, Barocului, etc., acest subiect va constitui o publicare ulterioară.

[9] Vezi şi articolul : L. Velcescu, « Importanţa reprezentărilor sculpturale de Daci, din Forul lui Traian (Roma), pentru cultura română », în Argesis, seria istorie, 2009, studii şi comunicări, în cadrul sesiunii anuale de comunicări ştiinţifice « Ecosinteze şi etnosinteze carpatine », ediţia a XL-a, Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti, 29 octombrie 2009.

[10] Charles-Nicolas Cochin (1715-1790, gravor, desenator şi scriitor francez, contemporan cu Edmé Bouchardon), Mémoires inédits sur le Comte de Caylus, Bouchardon, les Slodtz, manuscris autograf publicat la Paris în 1880 de Charles Henry ; la pagina 85 a acestui manuscris putem cita : « M. Bouchardon a été certainement le plus grand sculpteur et le meilleur dessinateur de son siècle. On lui a l'obligation d'avoir ramené le goust simple et noble de l'antique. ». A se consulta de asemenea L. Hautecoeur, Rome et la renaissance de l'antique à la fin du XVIIIe siècle, Paris, 1912, p. 185-186.

[11] Rome 1760-1770 Fragonard, Hubert Robert et leurs Amis, Galerie Cailleux, Paris, 1983, nota nr. 45 ; Jean de Cayeux, Les Hubert Robert de la Collection Veyrenc au Musée de Valence, 1985, p. 60-62 ; La fascination de l'antique, Paris, 1998, p. 112-113.

[12] Catalog expoziţie, Dessins français du XVIIIe siècle. Amis et contemporains, de P. J. Mariette, Paris, Louvre, 1967, nr. 94 ; Dessins francais de 1750 a 1825 dans les collections du Musee du Louvre : le néo-classicisme, expoziţia Cabinetului de desene, Muzeul Luvru, Paris, 14 iunie - 2 octombrie 1972, explicaţia nr. 17 ; Jean de Cayeux, colaborare Catherine Boulot, Hubert Robert, Paris, Fayard, 1989, fig. 10 ; catalog expoziţie, D'après l'antique, Paris, Muzeul Luvru, 16 octombrie 2000 - 15 ianuarie 2001, p. 385, expl. nr. 191.

[13] « Viollet-le-Duc », în revista lunară Archéologia, nr. 141, aprilie 1980 ; Le voyage d'Italie d'Eugène Viollet-le-Duc 1836-1837, Paris, École nationale des Beaux-Arts, 1980.

[14] Vezi nota 13. Pentru toţi aceşti artişti menţionaţi mai sus şi influenţa artei antice în arta Renaşterii şi Barocului vezi : E. Bénézit, Dictionnaire critique et documentaire des peintres, sculpteurs, dessinateurs et graveurs..., Paris, Librairie Gründ, 1966, t. I-VIII ; Dictionnaire universel de l'art et des artistes, publicat sub conducerea lui Robert Maillard, Paris, Fernand Hazan, Éditeur, 1967-1968, 6 vol. ; Dictionnaire de l'art et des artistes, Paris, Fernand Hazan, 1982 ; Phyllis Pray Bober şi Ruth Rubinstein, Renaissance artists & antique sculpture : a handbook of sources, Londra, 1987 ; Lucilla de Lachenal, Fortuna dei prigionieri Daci a Roma, De Luca Editore, Roma, 1987 ; Francis Haskell şi Nicholas Penny, Pour l'amour de l'antique, Paris, Hachette, 1988 ; Pierre Cabanne, Dictionnaire des arts, Paris, Les éditions de l'Amateurs, 2000 ; catalog expoziţie, D'après l'antique, Paris, musée du Louvre, 16 octombrie 2000 - 15 ianuarie 2001.

[15] În legătură cu interesanta şi pertinenta « problemă », de ce Romanii (şi împăratul Traian) au decis să reprezinte în sculptură pe Geto-Daci şi să plaseze aceste reprezentări la loc de cinste ca o punere în valoare a poporului dac, în locul cel mai important din Roma (Forul lui Traian), fiind un fapt deosebit şi chiar, am putea spune, ieşit din comun, se vor da câteva explicaţii plauzibile la o comunicare viitoare şi într-un articol viitor ; pentru câteva idei sumare legate de acest subiect vezi în continuarea articolului (Concluzie).

[16] Pentru demonstraţia în legătură cu numărul aproximativ al statuilor Geto-Dacilor pentru acest For vezi L. Velcescu, « Discuţie asupra unor "probleme" în legătură cu statuile de Daci din Forul lui Traian, la Roma », în Argesis, studii şi comunicări, seria istorie, 2007, p. 88-90.

[17] Vezi Alexandre Simon Stefan, Les guerres daciques de Domitien et de Trajan. Architecture militaire, topographie, images et histoire, École française de Rome, Roma, 2005, p. 704 ; W. Froehner, La Colonne Trajane, Paris, 1865, p. 40 : « Aucun des nombreux peuples absorbés par l'empire ne peut se vanter d'avoir vu élever un monument plus digne et plus durable de son amour pour l'indépendance ».

[18] Herodot, Istorii, IV, 93 ; Fontes, I, p. 49.

[19] Vezi bibliografia de la nota nr. 1.

[20] În legătură cu acest subiect vom încerca a da răspuns la aceste întrebări într-un articol viitor ; vezi şi nota 15.

[21] Fapt atestat, începând cu perioada domniei lui Traian, după cuceririle făcute în Dacia în 106 d.Hr., numeroşi războinici daci vor fi înrolaţi în armata romană pentru a forma trupe auxiliare (auxiliares ; trupe auxiliare de Daci - auxilia Dacorum) care au fost trimise în toate colţurile Imperilui roman pentru apărarea frontierelor ; vezi : DA, I, articolul « Auxilia », p. 588, fig. 673 (« auxiliaires daces ») ; A. F. von Pauly - G. Wissowa - W. Kroll - K. Ziegler, Real - Encyclopädie der classischen Altertumswissenschaft, I, Stuttgart, 1894, articolele « Ala » (2) si « Cohors », în tomul IV, Stuttgart, 1901 ; Mihail Macrea, Viaţa în Dacia romană, Bucureşti, 1969, p. 266-267 ; Ion I. Russu, Daco-geţii în Imperiul roman (în afara provinciei Dacia Traiană), Bucureşti, 1980, p. 23-45 ; Constantin C. Petolescu, « Dacii în armata romană », în Revista de istorie, 33, nr. 6, 1980, p. 1043-1061 ; idem, « Geto-dacii în epoca romană în lumina izvoarelor epigrafice », în Thraco-Dacica, II, 1981, p. 221-223 ; Yann Le Bohec, L'Armée romaine sous le Haut-Empire, Picard, 1990, p. 97-99 ; Constantin C. Petolescu, Decebal, regele Dacilor, Bucureşti, 1991, p. 107 ; idem, Inscriptiones externes concernant l'histoire de la Dacie, I, Bucarest, 1996 ; idem, Auxilia Daciae, Bucureşti, 2002, p. 47-50 ; idem, Dacia un mileniu de istorie, Bucureşti, 2010, p. 215-221 (« Trupe de daci în armata romană ») ; Dan Dana, Florian Matei-Popescu, « Le recrutement des Daces dans l'armée romaine sous l'empereur Trajan : une esquisse préliminaire », Dacia, NS, t. 50, 2006, p. 195-206.

 

No feedback yet

Leave a comment


Your email address will not be revealed on this site.
(Line breaks become <br />)
(For my next comment on this site)
(Allow users to contact me through a message form -- Your email will not be revealed!)