Dupa cum usor se poate intelege si din titlul articolului, dorinta de a petrece o vacanta in Toscana a fost treptat, dar hotarat, indusa de industria de la Hollywood – ca un mare consummator de filme ce sunt am avut placerea de a savura si acele comedii romantice usurele filmate pe taramurile idilic insorite ale Italiei rurale si inevitabil a crescut in mine dorinta de a pasi prin acele locuri, mai ales ca nu-s chiar la capatul celalalt al pamantului, ba-s chiar aici la doi pasi, sau doua ore de zbor, cum vreti sa o luati…
Sigur nu toti dintre cei care citesc aceste randuri, insa probabil o buna parte din voi, atunci cand erati stresati, sau era urat afara, sau pur si simplu aveati chef de un film relaxant cu subiect usor si peisaje calde ati apelat la unul din multele filme de acest gen, din care in fuga as putea aminti pe “Only you” (1994, cu Marisa Tomei si R. Downey Jr) sau “The Shadow Dancer” (2005, cu Harvey Keitel) sau mai noul “Letters to Juliet” (2010, cu Amanda Seyfried). Asta ca sa nu mai pomenesc de cel care da si numele articolului de fata, “Under the Tuscan Sun” (2003, cu Diane Lane), care din punctul de vedere al unora (si al meu) nu e doar o comedioara romantica usurica, ci e chiar un film artistic (romantic, nu neaparat foarte comic) destul de reusit.
In plus, “Only you” si “Under the Tuscan Sun” au ceva in comun, si anume o incursiune de cateva minute si in Coasta Amalfitana, prezentand in cateva cadre splendoarea oraselului Positano (cateva cadre care pe mine m-au convins ca dupa saptamana petrecuta in Toscana sa iau trenul catre mai spre sud, catre Sorrento, si de acolo sa vizitez si Coasta Amalfi, ceea ce va fi subiectul urmatorului articol ce il voi scrie aici).
Asadar sa trecem la subiect. In vara lui 2012 mi-am luat 2 saptamani de vacanta (ultima din Iunie si prima din Iulie) pe care le-am impartit asa: primele 2 nopti Florenta, apoi 6 nopti la o ferma in Toscana, apoi 6 nopti in Sorrento (Coasta Amalfi – despre care voi povesti in articolul urmator). Protagonisti: eu si sotia.
Zborul a fost cu WizzAir catre Pisa si de acolo cu trenul catre Florenta. Mai precis un autobuz de la aeroport la gara Pisa (face 10 min si au o frecventa de 5 min) si de acolo tren Pisa – Florenta (face cam 60-70 min).
Sunt si trenuri directe din aeroportul Pisa catre Florenta, insa au o frecventa destul de redusa (2-3 ore parca). Va puteti juca pe http://www.trenitalia.com pentru a vedea exact orarul si cum se potriveste cu zborul vostru. Eu mi-am facut cont aici pt a putea cumpara bilete online cu ceva timp in avans (pentru Florenta – Napoli). Insa pentru Pisa – Florenta nu e nevoie de bilete luate in avans, frecventa trenurilor e destul de mare si nu prea vad cum ar putea aparea probleme.
Despre Florenta o sa scriu doar 2-3 randuri fiindca nu face subiectul articolului de fata (desi este orasul principal din Toscana, eu mi-am propus sa vorbesc mai mult despre partea rurala a zonei). O locatie buna de cazare (la care eu am apelat) poate fi “Le camera dei conti” (www.cameredeiconti.it), ii gasiti si pe Booking, Venere, etc… Nu e un hotel propriu zis ci mai degraba 5 sau 6 camere dintr-un imobil localizat foarte strategic la 2 min de gara (zona OK, linistita) si vreo 7-8 min (plimbare) de centru. Camarele isi merita pretul (undeva la 100 EU/noapte parca) sunt foarte spatioase, elegant si modern decorate – mi s-a parut interesant peretele de sticla dintre dormitor si cabina dusului 🙂
Patronul este un Italiano simpatico care le vorbeste bine pe romaneste fiindca a locuit cativa ani buni prin partile Brasovului.
In Florenta poti petrece si 2-3 saptamani pline daca esti un mare impatimit al Renasterii. In caz contrar 2-3 zile pot fi suficiente. Eu de exemplu nu am tinut neaparat sa merg la cel mai mare muzeu de acolo (care e si cel mai aglomerat) adica “Uffizi”, m-am multimit si cu “second place” adica Palazzo Pitti si gradinile din spate. Referitor la gradini, primele si cele mai mari sunt Boboli, care sunt cam seci – cel putin asa erau cand am fost eu, m-am plictisit teribil sub soarele dogoritor, fara pic de umbra… nu prea mi-au placut, insa nu va dati batuti, dupa ele, in acelasi perimetru dar mai in spate (cautati, intrebati) trebuie sa gasiti si Giardini Bardini (care-s cu totul altceva, adica chiar e gradina acolo, cu umbra, floricele, pasarele, etc). Ca si biserici probabil veti dori sa vizitati cel putin Santa Croce, acolo unde se afla mormantele multor figuri mari renascentiste printre care si Michelangelo.
Si punctul din Florenta in care trebuie neaparat sa ajungeti pentru a admira panorama orasului (mai ales la asfintit) este Piata Michelangelo (mai jos o poza facuta acolo, restul in albumul publicat la sfarsit).
Daca am enumerat doar 3 obiective din Florenta nu inseamna ca doar atat am vizitat sau doar atat va recomand sa vedeti.
Dupa cea de a doua noapte in Florenta am mai facut o plimbare scurta de dimineata prin oras, apoi decazarea si de aici imediat am inchiriat o masina din zona garii cu care m-am indreptat spre Toscana propriu zisa…
Si inainte de a intra in detaliile concrete legate de Toscana, as incepe cu niste concluzii. Spre exemplu cand m-am intors de acolo multi cunoscuti m-au intrebat, fireste, cum e Toscana? E chiar asa ca in filme? Pai si da si nu. In primul rand as sugera sa nu mergeti chiar in toiul verii asa cum am mers eu (iar daca mergeti atunci ar fi dragut daca luati totusi cazare cu o piscina). In toiul verii e atat de cald incat cu greu mai poti savura chiar tot ce are Toscana de oferit si in plus soarele e atat de puternic incat parca si schimba culorile peisajului… dealurile nu mai sunt asa de verzi precum le vezi prin poze sau filme, totul pare mai ars… pana la urma sub soarele Toscanei nu e un loc in care vrei sa fii expus chiar in mijlocul verii… Bine, cand o sa vedeti pozele pe care le voi face publice veti spune ca nu e chiar asa, ca sunt destul de vii culorile, insa alea sunt poze selectate… the best of the best, nu la tot pasul a fost asa cum veti vedea in acele poze.
Apoi inca un sfat ar fi sa aveti grija cum planificati itinerariul si ce anume vreti sa vizitati. Eu am stat foarte aproape de San Gimignano si am avut in plan sa vizitez cat mai mult, printre care intreaga regiune Chianti, apoi Monterigioni, Siena si oraselele de dupa Siena, in special Pienza, Montalcino si Montepulciano. Pe harta totul parea foarte OK, distanta pana la punctual cel mai indepartat (Montepulciano) este de aprox 100 km, deci nici o problema pentru excursiile de 1 zi cu masina inchiriata.
In realitate a fost altfel, desi distantele nu sunt lungi, mie mi s-au parut ceva mai greu de parcurs. Bine, aici este si vina mea fiindca sunt sofer de ocazie (conduc aproape numai in concedii) si ma incapatanez sa nu folosesc GPS – mai ales in Toscana in care am zis, lasa, chiar daca ma ratacesc va fi pe drumusoarele alea frumoase ce serpuiesc prin satucurile alea pline de magie… Insa in realitate satucurile alea nu-s chiar asa usor de gasit in sensul ca-s mai mult orasele cu o infrastructura destul de complexa si de dificila in acelasi timp… Spre exemplu, de unde stateam eu, fie ca vroiam sa merg in Chianti, fie in Siena, trebuia sa trec prin Poggibonsi – nimic turistic aici – insa plin de sensuri giratorii, indicatoare uneori contradictorii si drumuri suspendate incat m-am ratacit de fiecare data… si nu a fost nimic magic.
Concluzia este ca nu am reusit sa vad tot ce mi-am propus, nu am ajuns mai departe de Siena, pentru zona de dupa Siena se pare ca trebuie sa mai fac o vacanta, Pienza, Montalcino si Montepulciano le voi vedea in alt concediu…
Si daca nu te incurca infrastructura imbarligata din oraselele ce trebuie sa le traversezi (si deja esti in regiunea ce vrei sa o explorezi) te vor incurca drumurile serpuite, urcusurile si coborasurile (care au farmec, insa 20 km nu-mi mai faci in 15 min, ci in 40, asadar nu-ti mai ajunge ziua pentru cat ai planificat sa parcurgi) si apoi distractie maxima la gasirea unui loc de parcare… Stiu ca intr-un orasel chiar nu am gasit unde sa las masina asa ca l-am sarit, nu l-am mai vizitat, dupa ce i-am dat ocol de vreo 3 ori si nu am gasit nici un loc (parcarile cu plata erau putine si pline, si de aiurea pe marginea drumului era destul de riscant, nu doar ca o incurci cu politia, insa drumul era si destul de ingust si circulau o gramada de autocare si masini mari…).
Asadar, avand in vedere cele de mai sus, aveti grija cum va planificati vacanta (cand si mai ales ce puneti pe lista de vizitat, sa fie un itinerariu realist si nu foarte obositor).
Bun, acum sa va povestesc concret. Cazarea (care mi se pare esentiala atunci cand vrei sa gusti din farmecul Toscanei) am avut-o la o “fattoria” la vreo 5 km de San Gimignano, am studiat mult inainte, am vrut sa aiba peisaj, vita de vie, liniste (izolata, nu in oras dar nici departe de oras), sa aiba piscina (cu vedere la dealuri, nu la pereti) si totusi cat mai rustica in acelasi timp.
Si am gasit-o: http://www.sandonato.it. A fost exact asa cum mi-am dorit si asa cum se vede in pozele de pe site: http://www.sandonato.it/english/photo-gallery.html
O ferma cu vreo 7-8 corpuri de cladire foarte vechi (ai zice ca e un catun de sine statator), deci cu un pic de loc de plimbare seara dupa cina (sau loc de lenevit si privit cerul), cu o piscina pe un delusor in spatele fermei, astfel ca nu deranjai pe cei ce se odihneau in camere si erai departe si de privirile celor ce se perindau pe acolo in timpul zile – si se perindau destule autocare de turisti fiindca la ferma asta chiar se face agroturism, mai precis salonul in care era receptia era de fapt mai mult un magazin in care erau expuse la vanzare o gramada de chestii facute de ei acolo, de la vinuri, uleiuri de masline si pana la niste bunatati de rosii uscate de care nu ma mai saturam (am luat si pentru acasa 2 pungi a cate 1 kg fiecare, plus cateva cutii cu ulei). Piscina mai era un loc bun de relaxare si seara, chiar daca era bezna, era chiar frumos fiindca vedeai licuricii inaltandu-se din iarba si linistea era deplina…
Esential a fost si faptul ca gazdele (in special ea) sunt foarte de treaba, de pus la rana chiar (pe mine personal m-a ajutat destul de mult atunci cand cu ochii pe dealuri am intrat pe contrasens si am avut un mic accident – nimic grav – doar sperietura mare).
Si uneori (odata pe saptamana) ei organizeaza si cate o cina (cazarea este cu mic dejun inclus si fara posibilitatea de cina fiindca nu au restaurant), insa cand ei organizeaza aceasta cina e ceva de vis… Lumea se aduna intr-o sala mare de mese intr-un corp separat, ei pun pe masa cele mai traditionale si gustoase bucate posibile (gatite de ei acolo, cu ingredient tot de la ei) si experienta este inedita, in cazul meu am stat la masa cu oameni din vreo 7-8 tari diferite (Paraguay, Brazilia, SUA si cateva din Europa) si chiar daca lucrez la o multinationala si sunt obisnuit cu business lunch/dinner, totusi aici a fost altceva, toata lumea era in concediu, toti se simteau bine, vinul curgea, bucatele erau precum in brosurile turistice iar pe ferestrele larg deschise se zareau dealurile Toscanei (desi intuneric, ele totusi se zareau…). Trebuie mentionat, cina asta nu este inclusa in pret (este separat, 50 euro parca, insa nu mai retin daca de persoana sau de cuplu… parca de cuplu totusi, stiu ca mi s-a parut ca s-a meritat din plin, deci nu avea cum sa fie 50 eur/persoana). Cei care vin la aceasta cina pot fi atat “colegii” din cele 12 camere/apartamente pe care ferma le pune la dispozitie (deci putina lume, e liniste, discret) cat si oricine altcineva cazat prin apropiere si care a aflat la timp de acest eveniment…
Camerele nu au aer conditionat si desi ziua este poate cam cald, noaptea nu este nevoie, peretii grosi de piatra tin sufiecienta racoare (plus lipsa betoanelor din jur fac ca aerul de noapte sa fie foarte racoros).
Din zilele petrecute in Toscana am rezervat una intreaga pentru a sta la ferma, pentru a ma plimba peste tot (inclusiv prin vie), pentru a ma balaci in piscina fara graba (nu doar pe seara ca-n restul zilelor), pentru a ma relaxa in adevaratul sens al cuvantului.
Referitor la asta, sa va povestesc o senzatie interesanta (pe care cred ca o au destui romani ce ajung pe acolo si care la viata lor au facut putina agricultura si prin Romania). Cred ca Toscana are un farmec incredibil si un impact total pentru cei nascuti si crescuti prin metropolele Occidentale sau prin acele tari extrem de avansate industrial/tehnologic. Insa pentru noi, romanii (mai ales cei care, precum subsemnatul, au petrecut cativa ani si pe la tara, mai ales in copilarie, si am fost si noi la cules si poate unii am prins si sarbatori campenesti)… pentru noi aceasta Toscana nu prea pare decat o versiune turistica, foarte organizata si mult mai tehnologizata a ceea ce stim si noi ca exista prin satele romanesti. Bine, poate comparatia este un pic cam fortata, insa pe mine m-a incercat un astfel de sentiment… mai ales cand eram in vie la San Donato… via tot vie este, chiar daca la ei 99% din treaba se face cu tractorul… ba la noi parca este chiar si mai rustic, ca e treaba manuala, ca pe vremurile demult apuse in Occident). De aceea cred ca anumite parti din Romania au un potential turistic extraordinar (bine, deja a inceput si la noi sa se miste pe ici pe colo). Diferenta majora si esentiala ce mi s-a parut ca exista intre satele romanesti si Toscana este ca in locul caselor mici batranesti uneori darapanate construite din lut pe care le gasesti la noi, in Toscana se inalta cate un mic sau mai mare conac, cate o ferma cu cateva corpuri solide de piatra frumos asezate sub soare pe varful vreunui deal… Ca in locul batranilor garboviti de truda campului acolo gasesti doar fermieri in adevaratul sens al cuvantului (generatii intregi sub acelasi acoperis) care cu manusile pe maini dispun mereu de tehnologia necesara si care fie se ocupa de turism direct, fie mai mult de agricultura (insa cantitati industriale, pentru comert, nu doar 2-3 saci cat sa le ajunga de pe o zi pe alta).
Citind din urma parca totusi am gresit ca am incercat sa compar Toscana cu satele romanesti… Si totusi… le compar in continuare, rusticul domina in fiecare, insa in moduri diferite, si la noi daca lucrurile sunt altfel (si oricum au farmecul lor, asa “altfel”) sunt din motive complexe legate de istorie (nu incepem sa dezbatem aceste subiecte aici si acum).
Stiu ca am vorbit cam mult despre ferma la care am stat (si nu prea am vorbit despre ce am vizitat efectiv in Toscana) insa asa cum am spus si mai devreme in Toscana locul in care te cazezi este esential, aici poti simti cel mai puternic farmecul Toscanei, aici pentru cateva zile poti trai cu adevarat asa cum traiesc cei de acolo. In cazul meu jumatate din esenta Toscanei am luat-o de la ferma la care am stat, acolo am avut ocazia sa fiu cel mai apropiat de acel pamant si tot ce are el de oferit.
Insa trecem mai departe sa vorbim si despre alte locuri. Evident primul si cel mai usor de vizitat a fost San Gimignano, la 5 minute cu masina. Aici am fost de mai multe ori, si dimineata si la pranz si seara. Cel mai frumos este pe la apus cand hoardele de turisti se indeparteaza, cand sutele de autocare elibereaza locurile de parcare si cand forfota de domoleste, cand pe stradute raman doar turistii dedicati amestecati printre locuitori. Atunci e cel mai potrivit moment pentru o plimbare lunga prin acel orasel. Este adevarat, odata cu apusul se mai inchid si din magazine sau terase, insa tot mai raman optiuni pt cina sau doar pentru un pahar de vin. In timpul zilei daca sunteti pe acolo neaparat sa urcati si in turn (e cel mai inalt de acolo, nu e greu de localizat), iar eu m-am bucurat si de oferta bacaniilor locale fiindca asa cum am spus, cina nu era asigurata si nici restaurant nu aveam la ferma, asa ca bacaniile si vinotecile locale au fost furnizorul deliciului multor cine afara, sub clar de luna…
In regiunea Chianti ne-am oprit la Panzano (frumos), mai greu cu parcarea dar ne-am descurcat, satucul e chiar foarte mic si de la marginea lui privelistea este frumoasa. Si satucul in sine este foarte frumos privit mai de departe, de pe sosea. Chiar in apropierea lui, pe dupa amiaza, am prins si o ploaie scurta iar dupa ploaie privelistea era fix ca in filme, campul foarte verde cu aburi ridicandu-se din vie…
In drum spre Greve am facut un popas si in Castellina (se merita si aici). Greve in schimb nu mi-a parut cine stie ce (seamana parca cu oraselele noastre de munte), de fapt nici nu am oprit sa ma plimb prin el, doar l-am traversat cu masina in cautarea catunului numit “Montefioralli” (la 2km de Greve), loc pe care l-as declara ca pe un “must see” al Toscanei. Mult mai cochet decat San Gimignano sau orice altceva in Toscana, acest catun este strict pietonal (parcare OK la intrare), de forma circulara, 100% din piatra masiva si care nu necesita mai mult de 20-30 min la pas lejer pentru a-l parcurge in totalitate.
Cam atat din Chianti. Apoi am mai petrecut momente frumoase si in Monteregioni, o localitate la fel de mica (20 min la pas) aflata oarecum in drum spre Siena. Insa cel putin la fel de frumoase au fost si momentele petrecute pe drum pana a ajunge aici, peisajul toscan chiar s-a ridicat la nivelul asteptarilor.
Si bineinteles, Siena… pe care am prins-o in toiul pregatirilor pentru Il Palio, traditionalul festival cu curse de cai, etc… big deal pentru multi, eu personal as fi preferat sa vad Siena cea de zi cu zi, nu cea care fierbea sub presiunea pregatirilor. Asa ca am petrecut destul de putin timp prin centru si am vizitat mai mult stradute si locatii adiacente si a fost o alegere foarte inspirata. Ca si parcare in Siena exista multe, insa exista si una subterana destul de apropiata de centrul vechi, eu am nimerit-o destul de greu fara GPS, insa ea este acolo… Si ca regula generala (peste tot in Italia si nu numai), sa aveti tot timpul bani potriviti la voi, maruntis, dati peste cate o parcare (cu plata, desigur, ca altfel nu prea exista) in care plata se faca la cate un automat rudimentar care nu da nici rest si nici card nu citeste…
De asemeni am mai vizitat si celebra vila Vignamaggio… eu nu prea stiam de ea pana nu am vazut-o intr-un ghid turistic ce l-am citit inainte de plecare, pare cam cea mai celebra vila din zona si in mod sigur asta din cauza filmului turnat integral acolo: “Much Ado Abouth Nothing” (1993) http://www.imdb.com/title/tt0107616. Eu nu am vazut filmul asta, nici nu prea stiam de el daca nu citeam in ghid. De atunci caut sa-l vad, nu am apucat inca. Ca sa concluzionez, a meritat efortul de a ajunge la vila respectiva. A meritat atat vila in sine cat si traseul pana acolo, kilometrii din jurul ei chiar sunt asa precum vedem in filmele alea idilice americane de care am pomenit la inceputul articolului.
Si, la final, pentru a asocia niste imagini povestii de mai sus, am pus si un album la bataie (primele 4 poze din Florenta, restul din Toscana): https://www.facebook.com/media/set/?set=a.198763016935592.68276.100004056847573&type=3&l=dd57b1dbad
